Autor: Gabriel Mihail LAZAR

Edilul Televizat inaugurează mai nou realizările altora

Fiindcă nu prea are cu ce investiții serioase și realizări concrete să se laude în Baia Mare, unde știe să organizeze doar concerte din bani publici, să închirieze toalete ecologice pe sume astronomice și să pună panseluțe și borduri pe sume greu de imaginat, primarul din Baia Mare, obsedat de propria imagine și de apariția continuă la televizor, a ajuns ieri să inaugureze realizările altora din județ, ca să vadă lumea cât este el de harnic și de implicat în binele comunității. La Sighetu Marmației a fost realizată în ultima vreme și inaugurată ieri o foarte modernă stație de epurare a...

Read More

Cadourile de Crăciun din bani publici, folosite pentru propaganda personală a primarului Cherecheș

Consiliul Local a aprobat în ultimele sale ședințe alocarea unor sume importante din bugetul local pentru acordarea unor tichete valorice de 20 de lei pentru persoanele în vârstă cu pensii mici și pentru persoanele cu handicap din Baia Mare. Se estimează că de acest ajutor material vor beneficia, conform statisticilor oficiale, un număr de 4189 de persoane cu dizabilități înregistrate în Baia Mare, dar și 8006 pensionari care au pensii lunare sub 700 de lei. Totodată, Consiliul Local a aprobat, ca și în anii trecuți, acordarea unui număr de 15.000 de cadouri de Crăciun pentru toți copiii preșcolari și școlari din ciclul gimnazial din Baia Mare....

Read More

Țeapă: bradul din Centrul Vechi are sub 20 de metri, nu 32 cum se laudă primarul

Bătălia de orgolii stupide purtată în aceste zile între Primăria Baia Mare și Primăria Cavnic pe tema absurdă a înălțimii bradului de Crăciun amplasat și împodobit în centrul localității continuă cu un nou episod demn de absurdul și comicul involuntar al Epocii Ceaușescu, atunci când se raportau recolte aberante și imposibile la hectar și se anunța realizarea planului cincinal în trei ani și jumătate. Zilele trecute v-am prezentat într-un articol cum, din slugărnicie și din dorința de a servi propagandistic orgoliul nemăsurat al Mărețului Edil din Baia Mare, ziariștii de la eMaramureș au mărit cu de la ei putere...

Read More

Primarul s-a apucat serios de treabă: a vopsit gardul de pe Horea

Primarul Cătălin Cherecheș s-a apucat chiar de azi serios de treabă pentru dezvoltarea orașului și a început să taie răul de la rădăcină. A început reformele radicale pentru atragerea investitorilor în oraș și creșterea nivelului de trai prin vopsirea celebrului gard ridicat în dreptul ghetoului de pe strada Horea. A invitat un grup de studenți de la Universitatea de Artă din Cluj să execute pe acest gard desene în stil graffiti – street art și a concluzionat că acum gardul nu mai este un instrument de separare și izolare a locuitorilor din zonă, ci o operă de artă. În ciuda...

Read More

Demisia lui Cătălin Cherecheș a fost o gafă a agentului său de PR

Mai mulți jurnaliști și oameni de media locali au comunicat ieri redacției noastre că explicația pentru promisiunea de demisie făcută de primarul Cătălin Cherecheș în cadrul unui dialog purtat sâmbătă 15 noiembrie 2014 prin mesaje private pe Facebook este următoarea: dialogul este real, dar promisiunea nu a fost făcută de către primar, ci de către persoana care îi gestionează contul de Facebook. Jurnaliștii și realizatorii de emisiuni care ne-au contactat ieri ne-au informat că, de fapt, contul personal de Facebook al primarului Băii Mari este gestionat de o persoană de încredere a primarului, o doamnă cu o oarecare experiență jurnalistică,...

Read More

Noile toalete publice ne costă 18.300 de euro lunar

Băimărenii vor avea în următorii patru ani 15 toalete publice automate, racordate la rețeaua de apă, canalizare și electricitate. Este vorba despre așa-numitele bude OZN dotate cu o serie de funcțiuni moderne printre care și un sistem GPRS pentru monitorizarea parametrilor de funcționare. Până aici totul sună bine, însă să vedem câți bani vor fi plățiți de la bugetul local pentru aceste closete. Am solicitat Primăriei Baia Mare să ne comunice costurile de achiziție și întreținere ale toaletelor publice moderne ce vor fi amplasate în urbe. Ni s-a răspuns că pentru acestea s-a semnat un contract de „Închiriere, amplasare,...

Read More

Peste o mie de băimăreni și-au anunțat prezența la protestul anti-Ponta

Au mai rămas aproape 24 de ore până la protestul anti-Ponta din Baia Mare, anunțat de câteva zile în spațiul online. Până în prezent, pe pagina de facebook a evenimentului au dat „going” aproape 1200 de cetățeni. Organizatorii au solicitat Primăriei Baia Mare aprobare pentru această manifestație și au ceut inclusiv un traseu pe care ar urma să se deplaseze participanții. Autoritățile au dat undă verde, astfel că protestul se va derula mâine pe următorul traseu: Piata Revoluției(loc de adunare). De aici se pleacă la ora 18.30 către Str. Culturii- Bucla- Bd. Independenței- Bd. Decebal- Semiluna- Bd. Bucuresti- Str. 22...

Read More

Biserica Ortodoxă face campanie electorală pentru Ponta

Săptămâna trecută, pe 4 noiembrie, s-au întâlnit, la Carei, fețele bisericești din parohiile ortodoxe din Satu Mare. Aspectul relevant pentru Maramureș, vizavi de această întrunire, este faptul că discuțiile din cadrul așa-zisei conferințe preotești au fost prezidate și conduse de Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Maramureșului și Sătmarului. Un cetățean, care întâmplător de afla în Carei, ne scrie însă că de fapt scopul întâlnirii slujitorilor Domnului era de fapt electoral, pentru a face campanie fățiș în beneficiul candidatului PSD la prezidențiale, Victor Ponta. Iar comemorarea Sfântului Constantin Brâncoveanu nu a fost decât o fațadă convenabilă de Public Relations pentru instruirea...

Read More

Se pregătește un tun de minim 10 milioane de Euro pentru Administrația Cherecheș, la Hotel Ştefan (Minerul)

Primarul Cătălin Cherecheș și acoliții lui din Consiliul Local au început să pregătească terenul pentru un nou tun financiar, de data aceasta cu iz imobiliar, pe care se pregătesc să îl dea cu banii bugetului local. Într-o primă fază, prin intermediul slugilor sale credincioase din cadrul Consiliului Local, primarul a început să lanseze zvonul prin oraș că Primăria studiază oportunitatea de achiziție a clădirii fostului Hotel Ștefan (Clădirea Minerul) de la actualii proprietari, o societate comercială absolut anonimă, ai cărei proprietari sunt extrem de discreți și absolut necunoscuți publicului. și care au reușit să pună mâna pe această clădire printr-un...

Read More

Gafă diplomatică de proporții a șefului PSD Maramureș: afirmații discriminatoare la adresa investitorilor străini

Mai mulți lideri ai PSD Maramureș au distribuit azi, pe rețelele de socializare, o melodie a lui Grigore Leșe, intitulată „Decât la neamțu cătană”, încercând să devieze în scop electoral sensul versurilor melodiei, care nu au absolut nicio legătură cu competiția prezidențială între Victor Ponta și Klaus Iohannis. Trecând peste deformarea politicianistă și demagogică a unei piese de valoare a folclorului maramureșean, este important de remarcat dialogul purtat pe Facebook în jurul acestei postări de către Gabriel Zetea, vicepreședinte al Consiliului Județean și președinte al organizației PSD Maramureș cu unii dintre cunoscuții săi. La întrebarea justificată a unuia dintre urmăritorii...

Read More

Ne citesc oamenii?





PUBLICITATE

Arhiva de articole

PUBLICITATE