Bătălia de orgolii stupide purtată în aceste zile între Primăria Baia Mare și Primăria Cavnic pe tema absurdă a înălțimii bradului de Crăciun amplasat și împodobit în centrul localității continuă cu un nou episod demn de absurdul și comicul involuntar al Epocii Ceaușescu, atunci când se raportau recolte aberante și imposibile la hectar și se anunța realizarea planului cincinal în trei ani și jumătate.
Zilele trecute v-am prezentat într-un articol cum, din slugărnicie și din dorința de a servi propagandistic orgoliul nemăsurat al Mărețului Edil din Baia Mare, ziariștii de la eMaramureș au mărit cu de la ei putere lungimea bradului din Centrul Istoric, de la 32 de metri cât declaraseră inițial, în articolul publicat pe 18 noiembrie, la aproximativ 35 de metri. În data de 18 noiembrie, lungimea de 32 de metri prezentată de jurnaliști este cea declarată oficial de primarul din Baia Mare, într-un interviu acordat la fața locului pentru trustul de presă care îi aparține și îl servește orbește. Iată declarația mincinoasă a primarului, din 18 noiembrie:
Motivul pentru această majorare artificială cu 3 metri realizată pentru manipularea publicului a fost faptul că, după amplasarea bradului de la Baia Mare, primăria din Cavnic a anunțat că bradul ei este mai fălos și atinge 33,5 metri.
Ei bine, suntem în măsură să vă informăm că toată această competiție absurdă pentru titlul neoficial, inutil și absolut stupid de localitate cu cel mai înalt brad este o mare minciună și face parte din clasicele tehnici de propagandă comunist-stalinistă prin intermediul mass-media cu care Cătălin Cherecheș și-a construit de-a lungul anilor imaginea de mare gospodar și om harnic și priceput.
Câțiva membri ai echipelor de muncitori care au participat la tăierea, ambalarea, transportul și montarea copacilor amplasați atât în Baia Mare, cât și în Cavnic ne-au comunicat câteva argumente tehnice care demolează minciunile cu care primarii din ambele localități se chinuie să își păcălească locuitoriii contribuabilii:
1. Din declarațiile martorilor, bradul din Baia Mare a fost măsurat după tăiere, pentru a se pregăti operațiunile de transport și avea puțin peste 19 metri, maxim 20 de metri. Bradul din Cavnic este puțin mai lung, are circa 21 de metri, dar nicidecum 33,5 metri, mărimea mincinoasă cu care se fălește Primăria Cavnic.
2. Pentru a fi transportat la Baia Mare, bradul a fost pus pe o semiremorcă standard cu 3 axe, care are lungimea maximă legală de 12 metri în spatele cabinei. Este adevărat că bradul a atârnat în spatele semiremorcii câțiva metri (maxim 7-8 metri), dar dacă ar fi avut lungimea de 32 de metri ar fi avut mai bine de 20 de metri în afara semiremorcii, ceea ce este absurd, ar fi măturat șoseaua și de la Izvoare până în oraș nu ar mai fi rămas nimic din coroana copacului.
3. Este imposibil să cobori de la Izvoare cu un copac lung de 32 de metri, pe străzile înguste și pe curbele de pe acel drum, casele și gardurile din Ferneziu aflate la drum în curbe ar fi fost dărâmate. Nu există posibilitatea tehnică și legală de a face pe șoselele din România un transport cu lungime mai mare de 20 de metri fără să declari transport agabaritic, să folosești un utilaj special de transport și să mobilizezi o armată de oameni și utilaje.
4. Macaraua cu care copacul a fost ridicat și așezat în Centru Vechi este una cu un standard de operare de maxim 30 de tone, care are o lungime maximă a brațului de 30 de metri. Țineți cont că aproape niciodată o astfel de macara nu operează cu brațul întins la lungimea maximă, apoi priviți imaginea de mai jos,apreciați că brațul este ipotenuza unui triunghi dreptunghic și calculați cateta, apoi scădeți spațiul liber de deasupra bradului și de sub brad.
5. Clădirea Hotelului Minerul are maxim 18 metri înălțime, la coama acoperișului. Comparați înălțimea bradului cu a clădirii și vă puteți face o imagine, coama clădirii depășește puțin vârful bradului. Sau, o altă variantă: stați lângă brad și memorați percepția înălțimii sale, apoi mergeți lângă Turnul Ștefan, care are cu certitudine 40 de metri înălțime, fiind măsurat de istorici. Veți sesiza diferența. Sau urcați în Turnul Ștefan și vedeți cât de mare vi se pare bradul.
Aceste argumente, precum și dezvăluirile făcute de specialiștii care au participat la operațiune și s-au îngrozit de megalomania și orgoliul nemăsurat ale primarului din Baia Mare demonstrează nu doar că întreg orașul este acum victima unei dezinformări și a unei manipulări odioase, dar și că acest lucru nu se întâmplă pentru prima dată. De vreme ce chiar primarul Cătălin Cherecheș a declarat zilele trecute că bradul de anul acesta este mai mare și mai frumos decât cei din anii precedenți și de vreme ce argumentele tehnice prezentate mai sus sunt valabile și pentru anii trecuți, rezultă că băimărenii sunt victimele unor minciuni și dezinformări odioase care durează de ani de zile, de când Cherecheșeste primar și obișnuiește să se fălească de Sărbători cu dimensiunile gigantice ale manifestărilor organizate de el.
Bradul din Centrul Vechi nu a avut niciodată 32 de metri, nici anii trecuți, deși acesta a fost unul din elementele pe care Cătălin Cherecheș s-a străduit să își clădească prestigiul de cel mai mândru și mai harnic primar din țară. Aveți aici linkuri (citynews, adevărul, ziare.ro) către câteva articole din presa centrală datând din anii trecuți, în care puteți vedea că s-a folosit aceeași minciună a dimensiunilor impresionante ale bradului de Crăciun pentru a căpăta celebritate la nivelul țării și a impresiona locuitorii orașului cu prestigiul dobândit prin întâietate pe plan național.
Absurdul situației și comicul grotesc al acestei bătălii a orgoliilor edilitare mincinoase între Baia Mare și Cavnic nu se oprește aici. După ce reprezentanții primăriei din Cavnic au recunoscut în discuții neoficiale că bradul lor are doar 21 de metri, dar au precizat că al Băii Mari are doar 19 metri, aceștia se pregătesc să dea o nouă lovitură în această cursă absurdă: există informații care arată că primăria din Cavnic vrea să împodobească un al doilea brad de Crăciun, înalt de 40 de metri, dar acesta este un copac aflat în localitate, care nu va fi tăiat și va fi decorat așa cum este, pe picior. Circul continuă!
PS: Știrea video realizată de eMaramureș în 18 noiembrie, care include declarația mincinoasă filmată a primarului, se găsește AICI.
Bravo, ati devenit un fel de a3 de Baia Mare. Improscati primarul cu tot ce puteti, chiar si cu subiectul asta de prost gust. Pe cine intereseaza cati metri are bradul?! Important este ca Centrul Vechi arata foarte bine si orasul parca are un aer mai occidental de cand Chereches este primar. Aduce-ti-l pe Anghel inapoi, poate in 20 de ani il ajunge pe Chereches.
Poate pe mătăluţă nu te interesează că eşti minţit încontinuu, te complaci poate sau chiar o faci şi tu (de unde şi toleranţa ta pentru găluşte nemestecate) …
Află că mai sunt nişte atipici printre voi, nişte iubitori pur şi simplu de adevăr, pentru care şi o minciunică pare-se inofensivă ca asta, spune multe …
A făcut domul primar lucruri în oraşul ăsta de când E PUS acolo (de mine de tine de toţi care au crezut în el) nu contesta nimeni, ce nu pricep e infantilismul acesta cu care ne măsurăm …. lopăţica … care o are mai lungă, este total contraproductiv deloc occidental şi pentru mine unul, deplorabil.
În cartea sfânta se spune frumos când vine vorba de fapte bune să fie făcute astfel încât „să nu ştie stânga ce face dreapta”
Se pare că a ctitori pe banii altora şi apoi sa te lauzi cu asta ca fiind o realizare personală e un tropism general dacă respire aer rarefiat …
Salut, domnule de-prost-gust
Subiectul acesta este propus chiar de domnul primar, care a apărut la televizor în ultimii ani făcând niște afirmații laudative și bombastice despre cum este Baia Mare cel mai nealcoș oraș din România. Astfel, și-a construit o imagine publică foarte bună, deși este bazată pe minciuni. Eu am scris doar că afirmațiile domnului primar sunt minciuni și am prezentat dovezi. Este o nouă ocazie în care se dovedește că primarul conduce orașul folosindu-se de propagandă mincinoasă făcută prin intermediul propriului trust de presă. Nu a scris nimeni în articol că vrem alt primar, că Anghel ar fi mai bun sau mai rău, ci am demonstrat că actualul este un mincinos, iar cetățenii trebuie să știe exact cu cine au de a face și cum sunt manipulați prin mass media finanțate din bani publici. Datoria noastră este să informăm și să oferim și o altă perspectivă decât cea a intoxicărilor de presă oficiale și laudative. Te lăsăm să judeci tu care dintre informațiile pe acest subiect sunt false: cele prezentate de noi sau cele de la eMM?
Aprob!
Neica, hai sa iti explic io cum sta treaba. Nu ma intereseaza acel brad in centrul vechi si nici sarmalele de post. Eu nu ma duc sa stau cu bratul intins pentru sarmale. Daca-mi trebe, imi fac.
In al doilea rand, tu in mintiuca ta vezi doi primari: Chereches si Anghel. Fiecare a facut ceva, insa nici unul nu a facut si nu face ceea ce trebuie: investitori, parcuri idustriale, proiecte de dezvoltare pentru oras. Alea vreau sa le vad. 😉
Nu-l mai compara pe Bula cu Strula, ca e tot una!. Nu ne uitam in spate la ce au facut altii si nu ne comparam cu acestia. Asa gandeau comunistii. Uita-te la rusi! Vrei sa ajungem ca la ei. Eu nu!. Pe de alta parte, toate proiectele care le vezi ca se fac in Baia Mare – piata turnului spre exemplu, chici ce?! Proiectul era depus de prin 2008 si acuma a venit randul finantarii. Crezi ca, Chereches a facut ceva? Hmmm… E serif interstelar mare si tare! 😉 A mai pus si el o iarba, doua. Chestia e ca s-a modificat proiectul. Sa nu iasa cu scandal si sper ca nu va trebui sa se dea banul inapoi.
Baia Mare are ce zici si tu: aer occidental. ATAT! Legi, institutii occidentale nici vorba.
Te rog frumos, din nou, nu il mai compara pe Chereches cu Anghel. Uite! Compara-l pe Chereches cu primarul din Malmo pana in 2013 – Ilmar Reepalu. Noh! Amu m-ai inteles?, mai „de prost gust”.
Primarul are nevoie de viziune. Al nostru are vizuini in vestiarul cu fete de la echipa de handbal. Pe langa acele vizuini, mai are el cateva unde se manca, locuri de fxxxxt si inca una la primarie. Aste-as vizuinele lui.
Parerea mea este ca poate mai mult decat atat! Vreau sa imi demonstreze si sa termine odata cu apucaturile astea de adolescent!
Acum hai sa vedem si partea haioasa a celor doi , l-au avut mare manager pe Barbul , specialistul in receptii bune a lucrarilor de proasta calitate , ca nu degeaba toate bordurile sunt muci si trebuie schimbate iar parcul Mara dupa o mare si grandioasa investitie in milioane de euro trebuie reabilitat din nou .Macar aici sa vedem partea buna a lui Chereches , ca ii mai verifica pe astia sa nu receptioneze toate lucrarile prost executate .Corect era sa-i schimbe sa mai apara si alte viziuni si moduri de lucru . La parcuri industriale sunt repetenti amandoi , dar cu sanse si cu speranta noastra ca totusi Chereches va incerca macar sa creioneze un parc industrial . Are tot consiliul la picioarele lui , doar de vointa mai e nevoie ca in amaratul asta de oras sa apara si cateva mii de noi locuri de munca .Nici 10 000 de locuri noi de munca nu ar ajunge sa reinvie la viata acest oras decedat din punct de vedere economic .
D-le ioan, mi se pare mie sau d-voastra chiar va puneti sperante in chereches?Parca nu va plac nici curvele ,nici sarmalele .Sau va plac,totusi?
No ioane , dar ai uitat de tanti Eleonora , o alta mare specialista.
Sikorsky , asta e propunerea mea pentru la anul . Taiat bradul in picioare , extras cu un elicopter Sikorsky si adus direct in Centrul Vechi . Poate sa aduca si unul de 50 de metrii , sa va perpeliti cu totii . Kake concediaza-ti consilierii ca nu stiu sa-ti spuna din astea ca si noi , pe gratis.
bradul de la cavnic are 14 metri . veniti si masurati.
Bine. bine…
si ca jurnalist de investigatie cu „acces la informatii bine protejate”, acesta e marele tau articol? Jalnic. Iti sugerez fie sa le trimiti celor de la Times New Roman un cv, fie sa te apuci de investigatii mai serioase.
Asta cu „Mine’s bigger… no wait.. MINE is bigger!” e probabil una din cele mai vechi batalii in lumea animalelor de gen masculin. (ca la genul feminin devine pasiv-agresiva problema, nu isi scoate nimeni scula sa o bata de masa)
Nu iti cer sa te opresti din a scoate mizeriile edililor la suprafata. iti cer doar sa investighezi ceva mai important. Asta e cea mai mare problema a Baii Mari? Ca bradul are 19 m nu 100?
Hei, macar de cand Chereches e in functie , Baia mare nu mai arata cu Satu Mare. (un oras care chiar e mort.)
Dragă Ana Banana,
Dacă ai informații serioase despre lucruri care trebuie investigate, ni le poți trimite pe mail și ne vom ocupa de ele.
Dar dacă ești doar sfătoasă și vrei să pari inteligentă, mulțumim pentru comentariu, de indicații prețioase avem podul plin, că sunt gratis.
Faptul că primarul face mai multă treabă decât un primar de Satu Mare care nu face nimic nu îl transformă în erou, hai să ne comparăm orașul cu unele mai serioase, unde e bine să locuiești, de exemplu Cluj, Sibiu, Debrecen, Oradea, adică orașe vii, unde crește populația, nu scade, unde crește numărul locurilor de muncă și al investitorilor, unde nivelul de trai crește și unde emigrația nu este decât o soluție secundară, nu principala sursă de venit și de supraviețuire. Cred că postul de avocat al primarului este ocupat, caută-ți ceva mai bun de lucru, am auzit că și așa plătește prost și are nevoie doar de lingăi, nu de oameni care au idei proprii, el e singurul care are voie să aibă idei în acest oraș, toate fiind absolut geniale și de dat la TV.
Noah așe! Bine zis , bănănoasă mică!
Dlor. Problema este simplu de rezolvat, chemati un topograf care are in dotare o nivela Leica Geosystems sau o statie. Va face determinarile prin metoda optica si poate da inaltimea totala cu o eroare de max 10 de cm, adunand si tulpina bagata in suportul subteran. Veti avea o surpriza . Megalomanul minte pot ca e mitoman.
Si voi ca si Kake dintr-o minciuna in alta.
Bradul nu a fost taiat din Izvoare !! S-a taiat din Blidari, chiar de langa sosea, la vreo 500 m, mai sus de Lostrita !!
Platiti iar un topograf daca va plictisiti si mergeti sa il masurati 🙂