Drama stangii e de fapt a fiecarui partid din Romania: distanta dintre ideologia afisata si convingerile liderilor sai. Daca e sa-i iei unul cate unul, mai toti sunt conservatori cumsecade. Cu acareturi, avere, asteptari – vorba lui Marx – mic-brugheze corecte. Nici unul nu vrea sa fie sarac. Si mai toti si-au facut averea din contracte cu statul.

Talentul lor e negocierea de culise. Marketingul lor e urechea la care soptesc. Departamentul de sales e in Monaco. Iar produsele lor, din orice domeniu ar fi, nu se vand niciodata pe piata libera. Nu le poti lua cu 2 euro din App Store. Pentru ca trebuie sa le cumpere statul cu 2000 direct, pe factura.

Empatia lor fata de oamenii amarati e nula, atata vreme cat in spate, firmele amicilor vand statului, deci pe banii pulimii, tot felul de marfuri proaste, de la sosele si pana la sosete. De la fese de spital si pana la soft-uri care te trimit tot acolo cand incerci sa le folosesti.

Tot mecanismul asta se bazeaza insa pe o imensa manipulare: pretentia ca partidul sau partidele care ii aduna e preocupat cumva de soarta oamenilor necajiti. Si ingrijorat de pensii, salarii la stat si ajutoare sociale.

Ei bine, eu cred ca a venit momentul in care lumea trebuie sa fie sincera. Cine vrea capitalism trebuie sa fie bogat pe cont propriu si sa dea bani partidului, nu sa-l foloseasca,

Cine vrea sa fie de partea multimii, trebuie neaparat sa fie sarac si sa ramana asa. E o chestiune de branding si pana la urma singura forma de propaganda care va mai merge in viitor.

Cea mai buna minciuna electorala devine, incet-incet, adevarul.