Nu se poate concepe o intervenţie chirurgicală fără o rezervă de sânge corespunzătoare pacientului. Transfuzia necesară este asigurată de donatori care sunt stimulaţi pentru a se asigura banca de sânge. Când este vorba de viaţa unui om nu se pune în balanţă preţul plătit de aparţinători şi de societate pentru a salva pe cel ajuns în dificultate.
Dar, din nefericire, există traficanţi de sânge care umilesc şi dezavuează actul umanitar al donării. S-a încetăţenit donarea sângelui de categorii paupere, care îşi rotungesc coşul alimentar al lor şi al familiei din puţinul acordat de către Institutul Hematologic. Circa 70 de lei, o zi liberă pentru angajaţi şi un carnet de donator este preţul aparent al celor 450 grame de sânge donat. Oamenii sunt categorisiţi după cele patru mari grupe sanguine: O1,A2,B3, AB 4, a căror frecvenţă este diferită. Mai există caracteristica Rh care este crucială în termenii compatibilităţii.
De la înţepătura în venă şi până la actul transfuziei există mecanisme necesare de analiză, conservare, depozitare, expediere a sîngelui. Dacă până de curând intervenţiile chirugicale erau marile consumatoare de sânge se pare că prioritatea s-a mutat înspre așa-zisele tratamente cu citostatice a bolnavilor de cancer. Aceste şedinţe mutilante consumă sînge, iar rezultatele acestor tratamente sunt apropiate de zero, fiind de cele mai multe ori prelungită agonia celor atinşi de necruţătoarea boală. Societatea a investit prea puţin în cercetarea cancerului în pofida cercetărilor militare, pe întreaga planetă. Depistarea precoce a fomaţiunilor maligne şi tratarea lor homeopatic duc la rezultate mult mai eficiente decât iradierea cu Cobalt şi a şedinţelor cu citostatice. Mecanismul de propagare şi uneori de declanşare a cancerului sunt cunoscute, dar mijloacele de intervenţie, de stopare sau de eliminare genetică sunt deficitare în cunoaştere.
Dar, revenind la preţul sângelui, informăm că o pungă cu lichidul viu (sânge de orice grupă) se decontează cu circa 100 lei în sistemul medical. Costurile verificabile sunt cu totul altele. Aşadar pe lângă cei 70 de lei oferiţi donatorului, analizele de bază costă pentru fiecare donare încă 45 lei, recipientele de unică folosinţă tot mai sofisticate, importate din din Franţa costă 120 lei, salariile şi contribuţiile personalului din sitemul de colectare, analiza, depozitare încă 10 lei pe punga de sânge. Programele (softul) de evidenţă naţionale, întreţinerea, curent, apă, canal conţin sume mari şi TVA aferent. Cu aceste cheltuieli estimate preţul real al unei pungi cu sânge se ridică la peste 460 lei.
În sistemul de sănătate se decontează doar 100 lei. Unde sunt şi din ce surse sunt acoperite diferenţele de costuri? Mai mult se naşte o suspiciune… de ce nu sunt evidenţiate pe capitole aceste cheltuieli şi nu sunt făcute publice ca şi orice alte sume decontate din banul public. Cum se explică că de peste 10 ani aceeaşi firmă privată (HEMAROM) importă recipientele de sânge de la acelaşi producător în timp ce piaţa mondială s-a diversificat, iar preţul de achiziţie a acestor ambalaje speciale este mult redus faţă de cel practicat de interfaţa ajunsă naţională şi de monopol din România.
Vasile TIVADAR
N.R.: Vasile Tivadar este un jurnalist și realizator TV care a scris pentru mai multe publicații: ziarul Necenzuratul, Jurnalul de vineri etc.
