Jurnalistul Octavian Butuza a plecat dintre noi asa cum si-a trait intreaga viata, iesind pentru ultima data la rampa crezand ca va fi aplaudat frenetic sau cel putin compatimit, lasand in urma lui o lunga scrisoare plina de acuzatii grave la adresa familiei, a autoritatilor locale si a celor ce conduc destinele Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului. Doar pe „Sfantul”, asa cum il numeste el in paginile scrisorii sale pe PS Justinian, l-a ferit de atingerea invectivelor deloc magulitoare pe care insa le-a trimis cu darnicie, asemenea sagetilor otravite, inspre arhiereul vicar Justin, spre primarul arestat si suspendat Chereches si spre altii din oras.

Au trecut cateva saptamani de cand si-a luat viata Tavi Butuza si presa l-a inmormantat la propriu si la figurat pe cel ce a jucat rolul de efigie a jurnalistilor  baimareni. Scrisoarea-testament nu a insemnat nimic pentru colegii sai ziaristi cu care obisnuia sa-si bea cafeaua dimineata pe terasele frecventate de gazetari, iar pentru marile publicatii si televiziuni din Bucuresti senzationalul s-a stins asemeni lumanarii aprinse la capataiul lui dupa noptile de prohod.

Nu as fi crezut ca avem o presa atat de lasa, fara coloana vertebrala. Nimeni nu a pus intrebari si nici anchete jurnalistice nu s-au declansat pentru a lamuri daca cele lasate „cu limba de moarte” de catre Octavian Butuza sunt adevarate sau sunt rodul mintii sale bolnave, asa cum a incercat sa insinueze la un moment dat cu mult tupeu si nesimtire purtatorul de cuvant al Episcopiei Ortodoxe.

Nimeni nu este vinovat ca Butuza ajunsese sa stea cu chirie, fara sa aiba o casa a lui, la o varsta la care alti colegi jurnalisti, poate cu mai putina vechime in presa, au deja nu una, ci mai multe case, firme profitabile si conturile pline cu bani. Cum s-a ajuns aici nu este greu de ghicit. Fratia intre presa, politic si administratia locala a existat si exista. O mana spala pe alta, iar amandoua obrazul! Unii s-au imbogatit peste masura, si-au luat doctorate fabricate din ineptii si sunt pe hartie profesori universitari, altii au joburi de bugetari bine platite, nu cu salariu, ci cu ciubucuri si comisioane, iar restul continua sa ciuguleasca cat mai multe graunte de aur din palma puternicilor zilei.

Santajul a functionat din ambele parti. Doar rasfoind presa vremii putem constata cum au evoluat evenimentele. Cand si cine a cumparat presa locala sau pe anumiti jurnalisti sau cum s-a folosit presa pentru a mulge bani de la politicienii corupti. Asa cum este clasa politica din Maramures stoarsa de idei, inodora si incolora, fara veleitati care sa se remarce la tribuna Parlamentului, ci doar prin puscariile patriei, asa este si presa locala, stearpa si plina doar de articole elogioase pentru cei ce administreaza vremelnic institutiile publice sau se fac ca au treaba prin Senat si Camera Deputatilor.

Boem din fire, Octavian Butuza a trait doar in prezent, viitorul neintersandu-l decat in masura in care i-ar fi adus atingere orgoliului sau stupid. Mereu s-a visat un Mihai Tatulici provincial si l-a copiat in toate pe celebrul jurnalist hulit acum, dar adulat in anii ’90. Compromisurile facute de el, pentru ca s-a hranit zilnic cu compromisiuri, nu l-au deranjat catusi de putin. Faceau parte din fiinta sa si nimeni nu-si mai punea problema. S-a vandut mereu pe foarte putin si a fost cumparat pe mai nimic. Poate si de aceea a incercat sa moara demn, in loc sa ajunga sa cerseasca pentru inca o zi in plus de viata.

A fost gasit mort in masina sa, singurul obiect de valoare pe care l-a iubit cu adevarat si de care nu s-a despartit niciodata, chiar daca a trebuit sa mai schimbe modelele. Dar a lasat material de lucru pentru cei ce ar fi dorit sa mearga pana la capat, descalcindu-i acuzele la adresa primarului Catalin Chereches si vicarului Justin.

Acum e mai usor sa intelegem de unde veneau mesajele siropoase, pline de un patriotism unsuros si dragostea pentru neam si urbe a primarului arestat, pe care le-am citit cu totii de-a lungul anilor in presa locala sau pe pagina sa de Facebook. In lumea civilizata exista speechwriteri, persoane publice platite si care scriu la comanda texte pentru politicieni. Octavian Butuza l-a acuzat pe Catalin Chereches ca nu l-a platit pentru textele scrise. Mai mult, edilul sef i-a promis la schimb o locuinta sociala pe care insa nu a primit-o niciodata, la final decedatul s-a ales cu un loc de veci mai central, in spatele bisericii. Iata asadar cum primarul a profitat de naivitatea jurnalistului caruia ii cerea mereu mai multe laude si epitete zgomotoase, iar truditorul scria zilnic cu speranta unei rasplate pe masura.

Ajuns profesor de religie cu diploma, Octavian Butuza a revendicat chiar mai mult de la ierahii pe care i-a slugarit smerit. Ii cunostea pe toti, cu bune dar mai ales cu mai putin bune. A trait printre ei. A fost invitat la agape unde vinul dezleaga limbile si tainele sparg lacatele ferecate. De 25 de ani incoace nu „Sfantul”, ajuns la o varsta la care in mod normal ar trebui sa se retraga la o manastire, conduce Episcopia, ci consilierii sai inhaitati cu vicarul, si acesta manipulabil de catre aceasi consilieri, mai ales daca acuzele aduse de Butuza se dovedesc adevarate. O intreaga mafie se intinde peste administratia locala si peste Episcopie.

Adevarul va iesi ca undelemnul la suprafata, spune o vorba din batrani, doar ca subiectul a devenit tabu deocamdata in Baia Mare si pe intreg cuprinsul Episcopiei. Cardasia dintre Catalin Chereches si vicarul Justin functioneaza ca un calus in gura celor ce le stiu de frica si, de spaima zilei de maine, tac cu totii. Crucea ridicata recent pe varful Catedralei Ortodoxe din Baia Mare, sponsorizata de Chereches, nu se vrea a fi un semn divin, ci semnul mafiot al Omertei, avertismentul ca intre edilul sef si Biserica s-a instaurat fratia dictaturii personale, pentru multi ani de aici inainte.

Acum tace si Octavian Butuza. Nici el nu a avut curajul sa duca lucrurile pana la capat. Putea sa-si urle durerea cat a fost in viata. Sa-i arate cu degetul pe impostori. Doar ca s-a numarat si el printre ei si asta l-a transformat intr-un semi-las. Nu a stiut sa mearga pana la capat. S-a oprit la pagina cu numarul 5, cand putea sa scrie o adevarata carte, un bestseller in care fiecare pagina sa fie un document care sa-i incrimineze pe cei ce au adus atingere statului de drept, borfasii si hotii care au confiscat orasul si judetul.

Nu a fost sa fie, iar tacerea ziaristilor locali este semn ca sinuciderea lui Octavian Butuza nu va schimba nimic din cotidian. Aceleasi ziare gri, cu aceleasi articole amorfe, aceleasi sarbatori false si gaunoase descrise in culori pastelate atinse de gretosenii, aceleasi emisiuni la radio si televiziune facute doar sa fie, pentru a orbi masa mare de votanti si platitori de taxe si impozite.

Baia Mare, municipiul care si-a reales edilul sef in timp ce acesta se afla in arest preventiv pentru luare de mita, a depus deja dosarul pentru ultima runda in vederea desemnarii Capitalei Europene a Culturii. Politicienii nostri, niste ignoranti cu ifose, administratia locala si judeteana, se fac ca nu inteleg ca este o cauza pierduta si ca se afla intr-o cursa in care au fost dopati, atat ei cat si cetatenii municipiului, cu iluzii. Pentru a prinde finala ne trebuia mult mai mult decat un “dosar beton” pentru paginile caruia administratia locala a cheltuit din bugetul local o caruta de bani.

Capitala Sportului Romanesc a ajuns in mai putin de un an fara echipe. Suntem de rasul lumii si am ajuns singura “capitala” care a reusit performanta unica de a fi o catastrofa la toate capitolele si pe toate planurile. Economia si crearea de noi locuri de munca sunt un zero mare cat Turnul Combinatului, iar cultura doar praf in ochi. Doar Biserica a prosperat, continuand sa ridice “capodopere” din fier si beton, pe bani publici.

Mizeria a fost inca o data ascunsa sub pres. Este singurul lucru care a ajuns sa-i caracterizeze pe cei ce ne conduc destinele pamantesti, cat si pe cele sufletesti, semn ca nici sinuciderea nu mai are pret pentru oamenii astia de nimic.

Daca va placut articolul va rog dati SHARE pe pagina voastra de Facebook.