Este prima data cand PNL-ul nou participa in aceasta formula la alegerile locale. In fapt, aceasta formatiune politica este o struto-camila care inca nu si-a definit clar doctrina. Formata din PNL si PDL, nici azi nu se stie cine pe cine domina, stiindu-se ca inca are o conducere bicefala, cu doi lideri mai mult decat incoerenti si contestati in interiorul formatiunilor din care provin, incapabili, necharismatici si care aduc prejudicii de imagine de nedescris partidului care a facut istorie in Romania.

Asta se vede la nivel national. La nivel local, lucrurile sunt si mai tragice. Timp de peste 20 de ani, liberalii s-au razboit cu toate formatiunile socialiste, dar au si dansat tandru cu ele, iar PD-ul desprins din fostul FSN (Petre Roman a savarsit opera) nu a sarit prea departe de PSD, chiar daca Traian Basescu si-a dorit asta si a si realizat-o doar pe hartie. In practica, situatia sta altfel. Oricum pedistii si liberalii s-au luptat cum au stiut ei mai bine pentru a acapara puterea locala, pasandu-si de la un partid la altul portofoliile. In Maramures situatia a reflectat cel mai bine ambitiile carnasiere ale PNL si PD, iar rezultatele carnagiului se vad dupa 26 de ani de involutie, trecuti de la ceea ce numim Revolutie.

Ca sa ilustram cat mai bine competenta celui care isi doreste din nou functia de presedinte al Consiliului Judetean Maramures, le amintim conjudetenilor nostri ca drumul judetean Baia Sprie – Barsana s-a receptionat, fara prea mare festivism, in luna mai 2016, dupa 7 ani de la debutul lucrarilor si la un pret mult peste cel scontat, ce a depasit 22 de milioane de euro. “Drumul lui Man” cum este botezat printre dinti de catre locuitorii localitatilor care il strabate, a fost presarat cu probleme inca de la debut pe toata lungimea lui de 54 km.

Doar si pentru acest esec, fara sa punem la socoteala alte si alte neimpliniri marete, si Mircea Man nu ar fi trebuit sa mai ceara un nou mandat de presedinte al C.J. Maramures de la electorat si asta dupa ce a zacut fain frumos in Parlament 4 ani, de unde s-a intors mai bogat ca oricare alt muritor, fara sa faca mare lucru, dar cu o pensie speciala de invidiat chiar si de catre colegii lui din parlamentele europene. Dar cum nesimtirea este mare, el cere din nou votul cetatenilor, convins fiind ca daca nu iese, asa cum si-a calculat, va lua iar drumul bejaniei la Bucuresti unde il asteapta ca de fiecare data fotoliul moale de deputat fara activitate concreta.

tarani pnl

Daca ne uitam bine la listele electorale prezentate de catre liberali si nu numai de ei, vedem aceleasi figuri triste (in poze ei zambesc destul de comercial) care au nenorocit Maramuresul pret de mai multe mandate. Mircea Man nu este singurul, langa el fiind si ceilalti circari obisnuiti sa traiasca bine mersi din banul public. Pentru ei profesia de baza fiind doar de trai neneaca pe banul public, ca se poate, iar cei chemati la vot si asa vor pune stampila, in lipsa de altceva, tot pe ei, ca asa-i in tenis.

In octombrie 2011, Mircea Man venea in fata colegilor din Consiliul Judetean cu explicatii demne de un elev prins de profesor cu lectia neinvata:

Aţi fost pe drum şi aţi văzut câte probleme sunt. Recunosc, e subfinanţat proiectul pentru că s-a tăiat din birou, dintr-un proiect de 60 de milioane. Luaţi kilometrul de drum pe Baia Sprie-Bârsana şi veţi vedea cu ce sumă se face faţă de alţi kilometri din altă parte, ce soluţie din punctul meu de vedere greşită a dat proiectantul şi noi trebuie să o punem în aplicare. Deci, recunosc, sunt probleme pe drum, pe spital, pe circuitul bisericilor, pe depozitul ecologic. Dar împreună trebuie să le rezolvăm. Şi o să le rezolvăm şi fiţi convinşi că o să îmi mai las încă patru ani de mandat, cu ajutorul dumneavoastră, o să vedeţi”, a replicat la acuzele aduse la acea vreme preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man.

Azi, in numele celor din PNL Maramures, el vine cu o lista de programe si proiecte de se sparie gandul numai citind balivernele insirate ca margelele pe ata. Printre priorităţile pe care şi le asumă candidaţii liberali la Consiliul Judeţean Maramureş se numără:

  • creşterea competenţei profesionale la nivelul administraţiei judeţene şi locale, (Cu aceiasi oameni care si-au atins de multa vreme nivelul lor maxim de incompetenta nu mai putem vorbi de profesionalism, ci de dilentantism. Numiti un singur profesionist din lista prezentata de PNL MM pentru Consiliul Judetean si ne vom cere public scuze).

  • liberalii mai doresc: crearea de parcuri industriale, susţinerea înfiinţării de întreprinderi mici şi mijlocii, organizarea de expoziţii şi târguri în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, (Consiliul Judetean nu are nici o competenta in sustinerea de intreprinderi mici si mijlocii, este doar propaganda ieftina. Investitorii vin daca au conditii si anume infrastructura buna, forta de munca calificata si taxe si impozite mici. Liberalii nu vorbesc nimic despre taxe si impozite, si asta ar trebui sa fie principalul subiect in dezbaterile publice abordat de toti cei implicati in procesul electoral – candidati, presa, societate civila sau cetatenii urbelor).

În domeniul infrastructurii, ca obiective figurează:

  • Finalizarea lucrărilor de modernizare a Aeroportului Internaţional Baia Mare, (In fapt dezastrul actual al aeroportului a inceput inca de pe vremea administratiei Man si capacul a fost pus sub administratia Ciceu-Zetea, ca dovada ca azi nici un avion nu mai decoleaza sau aterizeaza la Baia Mare, pe un aeroport denumit pompos International).
  • Conectarea la reţeaua de autostrăzi, (La acest capitol politicienii se pricep cel mai bine sa ne minta si o fac cu o pricepere demna de invidiat in toti acesti 26 de ani scursi de la abolirea comunismului. Nu va fi nicio autostrada prin judet, scrie asta clar negru pe alb pe masterplanul de transporturi depus de guvernul Ponta PSD la Bruxelles, iar de conectari la autostrazi nici vorba, atata timp cat ele nu se fac deloc la nivel national).
  • Reabilitarea drumurilor judeţene cu prioritate în zonele cu potenţial turistic ridicat: Vadu Izei – Săcel.

„Vom face demersuri către Ministerul Transporturilor şi CNADNR pentru finalizarea lucrărilor de modernizare pe DN 18, Baia Mare – Sighet – Moisei – Borşa – Iacobeni. De asemenea, ne-am propus să intervenim la Ministerul Transporturilor pentru ca drumul expres Baia Mare – Vaja să fie plasat în Masterplanul de transport într-o etapă cât mai apropiată. În acelaşi timp, avem în vedere proiectarea şi modernizarea DN 18 B, Baia Mare – Târgu Lăpuş – Dej, extinderea reţelelor de apă şi canalizare, îndeosebi în comunităţile rurale, promovarea de proiecte comunitare în parteneriat între mai multe unităţi administrativ-teritoriale”, se prevede în programul echipei PNL la CJ Maramureş, (Daca un drum de 54 km a fost reabilitat in 7 ani, din care 3 ani au fost sub directa coordonare a presedintelui Mircea Man, va puteti da seama cand vor fi finalizate drumurile din lista prezentata de catre PNL MM, adica niciodata, doar o alta gogorita electorala). 

Nu mai continuam sa va prezentam lista cu promisiuni, banuind ca liberalii au impachetat-o deja in hartie roz, i-au pus fundita, si v-au facut-o cadou in aceste zile. Ne-am permis doar sa comentam ce nu au facut acesti oameni pentru Maramures si daca nu au stiut sa faca ceva, ce sanse sunt sa faca in urmatorii 4 ani? Nu facem aici campanie electorala pentru nici un partid politic sau formatiune cu caracter politic. Observam doar ca atat in judetul nostru cat si prin alte parti sunt aceiasi oameni incompetenti, corupti, penali sau cu antecedente penale care s-au inghesuit pe listele electorale pentru alegerile locale 2016 in cazul partidelor mari si vechi care conduc Romania de 25 de ani.

Unde sunt oamenii onesti? Daca sunt ei cu adevarat pe listele de primari, consilieri locali sau judeteni si presedinti de Consilii Judetene sunt foarte putini si greu de depistat. Ca un balaur cu mii de capete, oamenii cinstiti si devotati comunitatilor din care provin au fost inghititi sau trimisi in anonimat. Presa aservita si lacoma de bani ii prezinta doar pe aceiasi baroni locali, mandat dupa mandat, aceiasi care stiu cum se castiga alegerile. Practica i-a facut sa gaseasca scurtatura care sa-i duca spre succesul politic si spre sursele cu bani publici: propaganda intensa bazata pe memoria scurta a romanului. Ca intotdeauna, asa-zisa presa locala, flamanda si obisnuita sa se prostitueze si jurnalistii avizi dupa castiguri rapide gresesc facand reclama acelorasi sinistre personaje politice, dar gresesc si cetatenii care se lasa inselati, amagiti cu cuvinte frumoase, zambete languroase si perverse.

In mai putin de o saptamana vom cunoaste rezultatele votului nostru. Din nou va fi absenteism, si nu ar trebui sa fie, din nou cateva clanuri isi vor alege reprezentantii, din nou ne vom plange soarta vreme de patru ani fara sa avem posibilitatea de a schimba ceva. Noroc cu DNA-ul care mai triaza bobul de neghina.