Cînd am aflat că obținusem o bursă de studii la Universitatea de Nord nu știam despre Baia Mare nimic. Zero barat. Pe atunci internetul era rara avis așa că singurele mele surse de informație despre Maramureș au fost niște cărți de istorie și un atlas.

Am căutat îndelung în jurul Clujului și în cele din urmă am găsit urbea în care aveam să stau mai bine de 10 ani. Nu știu ce a fost în capul meu atunci. Sincer. Cred că îți trebuie o doză de nebunie și de inconștiență ca să te muți într-o altă țară, într-un oraș în care nu știi pe nimeni și despre care nu știi aproape nimic.

Iacătă-mă-s la Suceava în gara CFR cu niște genți mai mari decît mine. Apoi în gara din Dej despre care am două feluri de amintiri: urîte și foarte urîte. Și în cele din urmă la gara din Baia Mare care și în ziua de azi arată ca după război.

Duminică 30 septembrie pe la 8 seara a avut loc primul meu contact cu orașul Baia Mare și cu accentul maramureșean care avea să mă amuze teribil. Același lucru avea să fie valabil și invers, dar asta e o altă poveste.

Prima veste pe care am primit-o de la taximetrist a fost faptul că nu sînt nicărieri locuri de cazare pentru că era ultima zi de Sărbătoarea Castanelor. Am găsit o cameră în cele din urmă la Hotel Sport după care am ieșit să mă arăt la lume.

Țin minte și acum cum am ieșit pe bulevardul Unirii dinspre Sala Sporturilor. Intersecția era plină de lume, de tarabe și de gălăgie. În dreapta era amplasată o scenă mare pe care cînta trupa Desperado de care auzisem și care îmi plăcea destul de mult.

”Vai de mine, mi-am zis eu. Baia Mare e un fel de Las Vegas al României!” Eu îmi închipuiam în naivitatea mea că orașul avea să arate la fel în fiecare week-end. Realitatea avea să fie cu totul alta. În acel moment însă trăiam impresia că mă teleportasem în viitor cu vreo 10 ani.

Eu, un fecior simplu de la țară, nimerisem brusc într-un oraș plin de lumină și culoare care părea să aibă atîtea lucruri de oferit. A fost un fel de blind date reușit dacă vreți. A doua zi aveam să descopăr o altă parte a Băii Mari, dar despre asta o să vă povestesc cu altă ocazie.