O sa incep acest articol cu o certitudine: Klaus Iohannis este deja castigatorul alegerilor prezidentiale, iar tot ce se va intampla in urmatoarele doua saptamani in planul public, seria de dezvaluiri, dosare si arestari care urmeaza confirma acest lucru si reprezinta doar simularea spectaculoasa a unui proces de vot democratic.

 

„Daciana-dragostea-mea”

Ponta va pierde clar in turul doi, fara ca Daciana-dragostea-lui sa aiba macar parte de momentul de glorie al nevestei prostanacului din 2009, de la inchiderea televizata a urnelor. In seara de 16 noiembrie nici macar pupincuristii de la Antena 3 si RrromanicaTV a lui Ghita nu vor mai spera si amagi prostimea cu un rezultat favorabil Mafiei, fiindca nu va mai fi cazul. Iar la baza acestei certitudini nu pun niciun sondaj de opinie sau vreo veste secreta dintr-o sursa bine informata si discreta, ci o lectura simpla a stirilor din ultimele luni.

Evenimentele din ultimele zile arata limpede ca Occidentul s-a saturat de fenomenele paranormal-electorale din Teleorman si de scamatoriile cu voturi ale baronilor locali si nu mai vrea sa ne mai lase sa alegem in pozitii-cheie in stat tot felul de personaje penale, cu care sa se chinuie apoi ca sa le convinga sa isi faca minima curatenie in ograda. Aidoma unui chirurg cu sange rece, vesticii (europeni si americani simultan), folosind serviciile secrete ale lor si autohtone, ne indeparteaza lejer tumorile cu precizie de laser, inainte ca acestea sa capete potential infectios. Jocurile sunt deja facute si deciziile sunt deja luate in birourile din Occident unde ni se organizeaza viitorul, iar bratele lungi si discrete ale americanilor, germanilor si celorlalti occidentali care ne-au luat in ocrotire ca pe un copil neastamparat executa programul de sterilizare cu precizie si suficienta discretie.

Arestarile si dezvaluirile deja efectuate in dosarul Microsoft, pozele cu Cucoana la shopping la Paris si mai ales bombele din dosarul EADS care vor veni intre cele doua tururi ne arata limpede ca Occidentul s-a decis sa elimine din jocul electoral mafia transpartinica ascunsa atat in partidul rosu, cat si in Alianta Crestin-Liberala sau in spatele lui Basescu, la PMP. Si, oricati decedati ar duce Dragnea la urne, oricate voturi ar fura primarii spaguiti de PSD, oricate falsuri si abuzuri ar face in turul al doilea prefectii, politia si toate organele slugarnice ale mafiei rosii, lucrurile merg spre o directie clara. Chiar si daca numaratoarea din fiecare sectie de votare il va indica pe Ponta pe primul loc, o ciudata aritmetica a serviciilor care aduna rezultatele folosind niste computere germane cu soft american va indica un castigator de origine sibiana si cu accent sasesc.

 

Klaus: designed in the States, hergestellt in Deutschland

Stiti bine ca toata nebunia acestor anchete si dosare a pornit de la americani si a continuat prin Germania si Franta. Tot de acolo, din America si din Germania a pornit si reforma la varf a dreptei politice, Crin Antonescu s-a retras brusc din USL, s-a sinucis ca lider al PNL si a devenit mai tacut ca o lebada imediat dupa ce a facut o vizita in Statele Unite, unde sigur i s-au dat niste mutari in plic. Iar Klaus Iohannis a trecut la volanul ACL intr-un mod tacit si decis, incat parca a fost un computer de bord de Mercedes montat de un robot proiectat in America de un inginer japonez. Regie clara si simpla, mascata sub un proces democratic de partid. Sigur mafioto-baronii din PNL si PDL au fost foarte „incantati” cand li s-a montat in frunte motorul nemtesc, pe care nici nu stiu cum sa-l apuce, darmite sa-l porneasca sau sa-l ghideze. S-a livrat fara carte tehnica, dar cu garantie pe 10 ani, cu service executat doar in fabrica de provenienta.

Imi place foarte mult tacerea care spune multe a lui Klaus Iohannis, il consider cel mai potrivit candidat pentru presedintia tarii, este singurul care are prestanta si diplomatia necesare unui presedinte european si unicul care in campania asta a vorbit doar despre programul, principiile si ideile sale si nu a muscat balcanic si jegos din adversari. Am certitudinea ca va deveni de luna viitoare primul presedinte decent al acestei tari, tocmai pentru ca ne este pregatit dinafara de multa vreme si livrat acum, impachetat frumos, ca un cadou de Mos Craciun. Pardon, de Santa Klaus.

 

Treaba e aranjata. Dar noi ce avem de spus?

Buuun, deci nenea Klaus este presedinte. Sehr gut. Dar eu am decis acum doua seri din tot sufletul si cu toata mintea sa o votez pe Monica Macovei si am sa va explic aici care este ideea pe care ma bazez atunci cand va indemn si pe voi, cei care cititi maramuresenii.ro, sa il pastrati pe Herr Klaus pentru stampilare in turul al doilea, iar in prima duminica electorala sa jucati ca favorit numarul 11 din buletinul de vot, adica atacantul de buzunar Monica Macovei.

Votez Monica Macovei fiindca fenomenul Macovei, echipa din spatele Monica Macovei si starea de spirit Macovei reprezinta sansa unui viitor decent in viata noastra publica. Partidele actuale, absolut toate, nu sunt decat niste increngaturi complicate de grupuri mafiote formate din smecheri post-revolutionari, mare parte din ei traseisti cu legaturi de amicitie si afaceri cu bani publici mult mai puternice decat orice principiu politic. Iar dupa instalarea la Cotroceni a lui Klaus Iohannis baietii astia veseli vor incepe sa se reorganizeze si sa isi taie iar felii de tara, ca sa se imbuibe. Si daca neamtul se va opune il vor suspenda. Am mai vazut filmul asta.

Monica Macovei are langa ea o multime de oameni de o exceptionala calitate profesionala si morala, se vede acest lucru din continutul si aspectul comunicarii sale, din ideile ferme, simple si chirurgical de eficiente pe care ea le propune. Acesti oameni, in mod VOLUNTAR, au constituit rapid si serios nu doar o logistica de campanie extrem de performanta, ci si un buget care a permis derularea unei campanii de comunicare incantatoare si extrem de eficace. Practic, eu nu o votez pe Monica Macovei, ci pe oamenii de langa ea si enormul potential de reforma radicala a vietii publice pe care ei il reprezinta, impreuna, daca reusesc sa se organizeze civic si politic in viitor. Votul meu nu este o alegere de moment, ci una pentru viitor.

Sper din tot sufletul ca Monica Macovei va reusi duminica aceasta un scor de 7-8 procente si va ocupa locul al treilea. Teoretic, pozitie de invins care nu trece in turul al doilea. Practic, o postura exceptional de importanta, a celui mai mare invingator de la alegerile prezidentiale pe care le-am avut noi vreodata. Iar acest mare si important invingator nu va fi doamna Macovei, ci oamenii care decid sa devina electoratul ei tocmai pentru a reusi sa cristalizeze o noua miscare civica si politica, in stare sa ofere pentru conducerea treburilor publice un alt model si o alta viziune. Pornind de la un rezultat palpabil de 7-8% din voturi, formarea rapida a unei miscari civice cu fundament real popular si apoi construirea unui partid in care sa nu aiba acces orataniile penale ale politicii ultimilor 25 de ani sunt pasi legitimi si mult mai usor si mai normal de facut.

Eu, tu si cu ei, noi toti suntem Monica Macovei

Eu votez Monica Macovei fiindca fenomenul si echipa Macovei ma reprezinta, acolo sunt oamenii care vor, pot si vor reusi sa aduca schimbarea, educatia si civilizatia in tara asta. Oamenii aia au nevoie de la mine, de la tine, de la noi toti, de un vot. Un semn. Sa le demonstram ca nu sunt singuri, ca suntem multi, puternici si decisi cei care ne-am saturat de mizerie si vrem sa punem mana sa muncim si sa schimbam lucrurile.

Impreuna. Eu, Tu si Ei suntem Monica Macovei. Si vom schimba in bine tara asta, daca o iubim, daca aici vrem sa traim si daca vrem sa ne construim viitorul altfel, curat si civilizat.