Zilele trecute, o baimareanca a reclamat la politie faptul ca a fost inselata prin escrocheria cunoscuta sub denumirea de „metoda accidentul”.
Femeia le-a povestit politistilor ca a fost contactata telefonic de catre asa-numitul „avocat Matei Covaci” care a anuntat-o că parintii ei, aflati în drum spre casă din Italia, au lovit cu autoturismul o fetita pe trecerea de pietoni, în judetul Arad.
Pentru a rezolva si a-i scoate basma curata pe bietii oameni, care au avut nefericirea, chipurile, de a fi implicati in respectivul incident rutier, avocatul cu pricina a cerut sa-i fie virata, intr-un cont bancar, suma de 2800 euro. Socata de cele auzite, baimareanca nu a mai stat pe ganduri si a depus banii solicitati, pentru a-si scoate familia din necaz. Insa in momentul in care s-a intors acasa si-a gasit parintii, de la care a aflat ca nu au fost implicati in niciun accident rutier. Imediat a realizat ca a fost victima unei inselaciuni si nu i-a mai ramas altceva de facut decat sa anunte organele legii.
Politia a precizat ca se fac cercetari pentru identificarea celor care au pus la cale o astfel de escrocherie. Totodata oficialii Inspectoratului Judetean de Politie(IJP) Maramures recomandă cetatenilor sa fie întotdeauna vigilenti când primesc astfel de apeluri telefonice. „Solicitati interlocutorului cât mai multe detalii cu privire la evenimentul invocat pentru a putea verifica ulterior dacă informatia transmisa a fost adevarata sau nu (localitatea de producere a evenimentului, spitalul unde sunt internate victimele, date de contact, etc.) si efectuati aceste verificari inainte de a vira banii solicitati pentru rezolvarea situatiei”, recomanda cei la IJP Maramures.