Cel putin unul din cinci romani stie ce este o canasta. Cinci din cinci romani stiu ce anume reprezinta jocurile de noroc. Regula acestui joc este una foarte simpla si distractiva. Cel care reuseste sa adune cel mai mare numar de carti si, cu ajutorul unei perechi, dar si cu nesansa adversarului, sa ia toate cartile din mana celuilalt, castiga… PACHETUL, caci asa se numeste tezaurul cartilor.

La alegeri, cam tot asa merge treaba. Daca ai voturi mai multe decat cei 13 vecini de buletin de vot, castigi.

Nu era in plan sa construiesc acest articol, insa unul dintre candidatii la jiltul tarii romanesti m-a ambitionat peste masura. Si cum sunt o persoana generoasa si atenta, am hotarat sa nu monopolizez fericirea si bucuria ce zace-n sufletul meu, ci sa o impart in cele patru zari, ca peste mari, nici nu poate fi vorba!

Dan Diaconescu, caci despre domnia sa vorbesc, vine in atentia romanilor cu un fel de „To do list”, draguta de altfel, hilara si bineinteles – mov, ca sa nu uitam de ce era odata flacara violet. Lista lui D.D. contine vrute si mai mult nevrute, dar datatoare de sperante purpurii fanilor lui. Am sa va enumar cateva puncte care mi-au facut ziua mai frumoasa, dintre cele 100 mentionate in listuta fermecata: „fiecare roman va primi un cupon in valoare de 20.000 de euro”, „recuperarea tezaurului Romaniei de la rusi” si „ unirea Basarabiei cu Romania prin referendum”. Hilar, desigur!

Fiecare dintre aceste dorinte desprinse parca din lista lui Mos Craciun nu fac altceva decat sa accentueze prapastia in care se prabuseste de o buna bucata de vreme aceasta tarisoara, candva numita si granarul Europei, cu peisaje rar intalnite, cu oameni destepti, copii talentati, profesori dedicati, medici apreciati.

Bine ar fi sa se intample toate intocmai listei lui D.D… Insa nu pot ascunde faptul ca toate acestea m-au facut sa reactionez fara speranta, si anume sa rad poate putin de naivitatea unora… dar si sa admit pe de alta parte adevarul care sta infipt in fiecare dintre cele 100 de dorinte.

Maramureseni, nu dati „pachetul” nimanui, mergeti la vot! Poate maine-poimaine acesta nu va mai fi pentru toata lumea!