Facebook-ul a dat in fierbere la anuntul ca in luna august directorul Colegiului National “Gheorghe Sincai” a fost numit in functia de consilier al ministrului Educatiei Mircea Dumitru. Felicitarile au curs si inca curg rauri la adresa lui Heuberger, unii bucurandu-se sincer, altii fiind fericiti ca s-a mai eliberat un post de director. Si nu oriunde, ci la “Sincai”.

Am fost numit pe partea de învățământ preuniversitar, partea de metodologie. Dincolo de o oarecare surpriză, numirea mea ca și consilier reprezintă o recunoaștere a școlii din care fac parte” a declarat recent Cristian Heuberger pentru presa locala.

Si totusi, de ce a ales Cristian Heuberger un post obscur de consilier cand avea ditamai Colegiul pe mana inca din 2013, dupa o mutare spectaculoasa de la Inspectoratul Judetean Maramures, din pozitia de inspector general adjunct?

Spun obscur pentru ca nu e mare branza sa fii coleg cu inca cinci profesori la departamentul “Consilieri preuniversitari” din cadrul Ministerului Educatiei, cand se stie ca unele numiri sunt politice, asa cum si numirile de directori si inspectori sefi se fac tot politic si nu pe baza de competente.

Am numarat 21 de consilieri ai ministrului Mircea Dumitru, iar Cristian Heuberger este doar un nume, desigur un nume cu rezonante nemtesti, caruia i-au cam tremurat izmenele de frica atunci cand elevii din subordine s-au rasculat improtriva sa pe motive de “uniforme scolare”. Batjocorit de primarul Catalin Chereches, umilit pana peste poate, Cristian Heuberger si-a revenit abia dupa cateva zile cand, formal, primarul si-a cerut scuze pentru a preintampina eventuale sanctiuni administrative. Nu mai dezvoltam acest subiect deja trecut si care a ramas ca o pata de mucegai pe peretii proapeti renovati ai Colegiului.

Este o certitudine ca lupta pentru putere a inceput deja in teritoriu, unde PSD Maramures a maturat aproape tot in administratiile locale, iar postul de director la Colegiul National “Gheorghe Sincai” este ravnit de oamenii lui Zetea.
Tracasat, de aceasta data pe linie administrativa, Cristian Heuberger a ales, cu sprijinul liberalilor, sa se retraga la Bucuresti. Daca senatorul Liviu-Marian Pop a ajuns in Cabinetul Ponta sa conduca, chiar si interimar, Ministerul Educatiei, de ce ar fi mai prejos Cristian Heuberger, care tinteste deja o cariera politica si mai putin una universitara?

Caile Domnului sunt intortocheate si la fiecare colt dam peste cate un oportunist care incearca sa se suie in ultimul vagon al trenului ce uita sa mai opreasca in statii.

Una peste alta, nu trebuie sa exageram cu laudele. Performanta lui Cristian Heuberger tine de alegerea sa personala si nu are nici o legatura cu “performanta invatamantului baimarean”, cu atat mai putin al celui maramuresean, care stim cum sta in clasamentul national atunci cand vine vorba de examenele de Bacalaureat sau cele de finalizare a ciclului gimnazial.

Dupa alegerile generale, ne vom lamuri cum vine treaba cu aceasta performanta cand actualul ministru va fi plecat cu toti cei 21 de consilieri dupa el, lasand locul celui ce va sa vina. Guvernul de tehnocrati va disparea, fiind inlocuit cu unul politic.

Se va intoarce Cristian Heuberger din nou in Baia Mare? Isi va relua postul de director la “Sincai”, predat pe tacute? Este el un “performer” sau doar un politruc in devenire? Aceasta dezertare seamana cu demisia din timpul scandalului “Chereches vs Heuberger”, faza pe uniforme. O a doua demisie, sub forma unei avansari de fatada.

Voi ce credeti? Daca v-a placut articolul, comentati sau dati Like si Share.