Cate nu s-ar putea spune despre omul Tudor Borza? Pentru cei care, inca, nu au auzit despre el, Tudor este un hipnoterapeut (utilizeaza terapia prin hipnoza) care locuieste in Baia Mare, cu multe conferinte in domeniu tinute in diverse orase din tara, dar si autor de lucrari de specialitate in acest domeniu. Fascinat inca din copilarie de aceasta putere de control asupra mintii umane, osciland intre o cariera in domeniul medical sau ca actor, el se intoarce acum la prima chemare.
Intrebat, firesc, „De ce hipnoza?”, Tudor Borza raspunde ca, pe langa o curiozitate specifica varstei (12 ani pe atunci), a descoperit in hipnoza singura cale de comunicare dintre om si animal, comunicare care nu se putea realiza prin intermediul simturilor. Totul a inceput cu hipnotizarea unui caine periculos, hipnoza dintr-o singura privire, facuta de tatal sau, la care Tudor a fost prezent.
Inainte de a se dedica terapiei prin hipnoza, Tudor Borza a fost atras de scena, de meseria de actor, deoarece, dupa cum afirma el, actoria „sondeaza cel mai bine spiritul uman si pune in practica teoria”. Cu aceasta meserie mama sa nu a fost de acord, astfel incat Tudor a trebuit sa aleaga o alta specializare. Cea mai potrivita ar fi fost psihologia, deoarece trebuie sa fii un bun cunoscator al psihicului uman pentru a putea lucra cu acesta prin hipnoza. Insa el a ales filosofia, dupa ce mama i-a spus, in timp ce el se gandea ce sa aleaga, „Nu mai tot filosofa atat!”.
A facut aceasta alegere pentru ca a vazut in filosofie o viziune pusa in practica, argumentand ca „fiecare om are o filosofie a lui, pe care o pune in practica, in incercarea de a intelege Universul”. Tudor Borza a trecut o perioada si pe la catedra, ca profesor de stiinte socio-umane, insa, ulterior, a renuntat la profesorat cu scopul de a se dedica studiului hipnozei si pentru a-i ajuta pe ceilalti, in acest mod, sa scape de diferitele probleme din vietile lor.
Pe langa munca de hipnoterapeut, a sustinut, in diverse orase din tara, cursuri de formare in hipnoza si seminare experientiale, cum ar fi managementul durerii, regresii hipnotice in vietile anterioare, viata dintre vieti si altele. Intrebat ce inseamna „viata dintre vieti”, Tudor a raspuns ca este stadiul dintre cele doua reincarnari, afirmand ca „viata noastra actuala este doar o proiectie a vietii anterioare”. A scris, de asemenea, si doua carticele cu exercitii de hipnoza, la propria-i editura, infiintata chiar cu scopul de a-si publica cartile.
Un cuvant des legat de reticenta oamenilor privind hipnoza este frica de necunoscut, nestiind ca partea fizica a omului, corpul, se afla intr-o stare de constienta permanenta (chiar daca exista si constiinta aparenta) pe parcursul transei hipnotice, transa care poate avea diferite profunzimi. Hipnoza este, de altfel, un fenomen al viului.
Inspirat de un vis repetabil (repetabilitatea visului ca semn), Tudor a creat un unguent, din ingrediente naturale (unguent a carui reteta e secreta) si care vindeca diferite afectiuni ale pielii (micoze, infectii virale), putand fi considerat un unguent-minune. Se facea ca in acel vis cineva ii spune ce ingrediente sa puna si cum sa le amestece pentru a ajunge la forma finala a unguentului.
Tudor Borza, hipnoterapeutul din Baia Mare, considera ca, pentru a te vindeca de anumite boli prin hipnoza, este foarte importanta vointa, „Vrei sau nu sa te vindeci?”, si vine chiar cu exemplul din Biblie, cand Iisus spune „Credinta ta te-a vindecat.”, nu Dumnezeu, nici El, ci doar faptul de a crede ca te vindeci. Astfel, se pot vindeca afectiuni la care medicina nu mai are niciun raspuns, niciun fel de remediu.