Omul modern se crede liber: face ce vrea, lucrează unde vrea, se uită la ce vrea, citește ce vrea. Însă, aceasta este doar o libertate aparentă, o iluzie în care se complace fără să știe.
De-a lungul timpului omul a luptat pentru drepturile sale, dar, în ziua de azi, el a încetat lupta, mulțumindu-se doar cu această iluzie. Starea de lehamite și oboseala continuă îl împiedică să-și spună propriile păreri, să creeze și să descopere el însuși lucruri noi. De fapt, el are atât de multe puse la dispoziție încât este prea ocupat să devoreze totul fără alegere. Comoditatea vieții îl face să renunțe la căutare, la întrebări, la luptă. Și astfel, fără să-și dea seama, devine prizonierul propriei lumi, nu mai este o individualitate, ci o masă uniformă ușor de condus.
Omul modern a ajuns asemenea unei mașinării manevrate din umbră. Totul este o alergare continuă, atent regizată, astfel încât omul să nu mai aibă timp pentru el însuși, pentru a analiza lucrurile, pentru a gândi singur, pentru a acționa lucid. El este prizonierul necesității, prea grăbit ca să mai aibă timp să viseze și incapabil să părăsească lumea monotonă în care trăiește, care de fapt îl privează de propria libertate. El crede că este un om liber, însă trăiește într-o închisoare. Și ce este mai ușor de manipulat decât un om care se crede liber, care nu mai gândește, care aleargă fără țintă și fără să se uite în jur, în lumea sa interioară și apoi în lumea exterioară? Astfel, acestui om orb neștiutor i se plasează, în puncte strategice pe traseul său lucrurile, informațiile și îndrumările necesare spre… libertate? Nu! Spre cea mai crudă închisoare!
Omul din ziua de azi a încetat să fie un luptător, să trăiască precum un om cu adevărat liber. De ce să încerce să fie un om mai bun și mai frumos când e așa de mândru de realizările sale și nu mai vede rostul dezvoltării personalității sale și, prin aceasta, a celor din jur? Acum face ce dorește… sau așa crede el… Universul lui se reduce la rutina zilnică, la un du-te vino continuu din care nu poate sau nu vrea să iasă. Este prizonierul civilizației moderne și a ajuns să pună atâta accent pe tehnică, încât neglijează individul. Această tehnologie îl constrânge la izolare, îl distanțează de cei din jur și îi împietrește sufletul. Ce rost are să îi viziteze pe cei dragi, când are la îndemână telefonul mobil? Ce rost are să citească o carte, când a văzut deja filmul? Până și fericirea este fabricată, a ajuns un produs de serie fără valoare. Cele mai mari împliniri ale omului modern sunt casa și mașina. Dacă are aceste două lucruri nu-i mai pasă de nimic, nu-i mai pasă de oamenii care mor de foame și frig pe stradă, nu-i mai pasă de atentatele care au loc zilnic. E prea orb să mai vadă mocirla tot mai adâncă în care se scufundă.
De aceea, omul modern nu va reuși să-și cucerească pe deplin libertatea până când nu va avea curajul să o privească în față și să nu se mai lase condus de „Panem et circenses!”. Tragedia omului modern va dura atâta timp cât crede că răul se află în afara lumii sale false, cât trăiește fără dorința de a căuta, de a se aventura, de a gândi și deci de a începe să existe. Ororile pe care le vede la știri nu par reale din căldura patului său, de cele mai multe nici nu le vede nici nu le aude sau, dacă reușesc să răzbată până la el, nu-i pasă. De altfel, nimeni nu are interesul ca omul de rând să vadă adevărata realitate, să vadă închisoarea în care trăiește, o închisoare cu atât mai crudă cu cât este bine încălzită, bine aprovizionată și bine protejată.
Astfel, omul va triumfa în câștigarea libertății atunci când va învăța să se cunoască pe sine deoarece doar realizând că trăiește cu o iluzie omul va putea medita asupra vieții pe care o duce. Doar punându-și întrebări și căutând răspunsuri își va putea da seama că ceea ce contează cu adevărat este libertatea interioară, iar setea de libertate va crește odată cu dorința de a privi în jurul său cu ochii larg deschiși, de a învăța, de a nu se mai lăsa manipulat.
