Urmaresc de aproape un an ispravile comunitare si umanitare ale Loredanei Ionescu, am schimbat de cateva ori cateva replici amicale online, dar nu am apucat inca sa ne intalnim si sa ne cunoastem, sa ii strang mana cu bucurie si sa ii multumesc pentru tot ce face si pentru inspiratia pe care reuseste sa o transmita celor din jur. Imi reprosez ca nu mi-am rupt o jumatate de ora din programul foarte incarcat al fiecarei zile pentru a ii face o vizita Loredanei de fiecare data cand aflu, in general de pe Internet, ca a mai pus la cale un proiect prin care ne da sansa de a fi de ajutor si de a ne simti impliniti ca oameni, noua, celor mult prea ocupati de lucrurile marunte ale vietii noastre. Dar interviul cu Loredana pe care il gazduieste azi platforma noastra m-a obligat sa imi fac macar 15 minute sa scriu acest articol.

Am ajuns sa povestesc pe Facebook cu Loredana Ionescu anul trecut inainte de Craciun, cand a fost pentru prima data cand, cu lacrimi de bucurie in ochi, am impachetat impreuna cu familia mea cateva cutii rămase de la pantofi, pe care le umplusem cu cadouri pentru cativa copii pe care nu i-am intalnit vreodată, dar care sunt sigur că s-au bucurat de cateva bunatati de Sarbatori. Campania aceea se numeste Shoebox, este inventia unui clujean cu suflet imens, Valentin Vesa, care a reusit sa construiasca o retea nationala de voluntari care au confectionat, strans si distribuit aceste cadouri anonime pentru copiii saraci in mii si mii de exemplare. Iar Loredana a fost cea care a coordonat treburile acestea aici, la Baia Mare.

Apoi am vazut-o entuziast initiator pe plan local al unuia dintre proiectele care ne poate defini ca si societate civilizata, Skirtbike, cel care reuneste biciclistii din Baia Mare in scopul de a incuraja folosirea bicicletei ca si mijloc de transport ecologic, ieftin, elegant si eficient si de a educa participantii la trafic in privinta protejarii si convietuirii firesti cu aceia care circula pe doua roti. Iar apoi am admirat-o luna trecuta, cand a strans rechizite din donatii anonime, pentru copiii din Maramures ale caror familii nu au posibilitatea de a le asigura minimele conditii pentru a merge la scoala.

Nici nu va dati seama cat suntem de norocosi si de binecuvantati pentru ca avem printre noi oameni atat de puternici, iubitori si constienti de misiunea lor, asa cum este Loredana. Pierduti in rutina de la serviciu, in treburile gospodariilor si in restul indatoririlor si preocuparilor stupide care ne umplu viata, am trai impacati cu compromisul ca daca nu ii intalnim pe cei amarati acestia nici nu exista. Daca nu am avea intre noi ingeri cu infatisare de om ca Loredana si ca Valentin Vesa nu am gasi resursele interne de generozitate si nu am fi capabili sa descoperim din cand in cand bucuria de a ajuta, de a darui, de a le spune celor lipsiti de sansa ca soarele rasare si pentru ei si ca nu ar trebui sa isi piarda zambetul si bucuria de a trai.

Traiesc cu convingerea ca, pe langa toate incercarile la care Dumnezeu ne supune in aceasta viata pentru a ne invata lectiile si pentru a deveni mai buni, tot El ne da sansa de a avea in preajma suflete de o bunatate rara, care ne ofera cu generozitate un exemplu de omenie si sansa de a face bine, fara sa intreprinda eforturi prea mari pentru a atrage atentia. Depinde de fiecare dintre noi sa auzim si sa intelegem mesajul prezentei lor, sa ne ascultam sufletul si sa folosim oportunitatea aceasta, pentru a urca pe scara invizibila catre cer pe care ei ne-o aseaza la picioare.

Loredana, iti multumesc ca te straduiesti sa treci cu putere si zambetul pe buze peste negura zilelor noastre si ca prin minune reusesti sa ne aduci aminte din cand in cand sa mai fim si oameni, sa fim buni si sa daruim cu sufletul deschis.