Printr-o sentință definitivă pronunțată la 14 ianuarie 2015, Curtea de Apel din Târgu Mureș l-a condamnat pe inculpatul Pintican Claudiu la 8 luni de închisoare în dosarul penal numărul 4708/320/2014, pentru conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate. Sentința nu spune explicit, dar cel mai probabil este vorba de o pedeapsă care presupune suspendarea executării pentru o perioadă de doi ani, de probă și monitorizare. Dacăîn acest interval de timp va mai comite vreo infracțiune, atunci condamnatul va trebui să execute pedeapsa de 8 luni de închisoare.

La cele 8 luni de închisoare cu suspendare se adaugă în sentință și interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de doi ani, precum și plata tuturor cheltuielilor de judecată. Sentința este publică și definitivă și poate fi consultată pe pagina web a Curții de Apel Târgu Mureș.

pintican

Claudiu Pintican a fost numit în funcția de director al teatrului municipal din Baia Mare de către actualul primar, Cătălin Cherecheș și este unul dintre oamenii de încredere ai acestuia. Informații primite pe surse arată că un alt apropiat al primarului Cherecheș, o persoană căreia edilul i-a încredințat conducerea propriului trust media, este de asemenea judecată pentru aceeași faptă penală, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP).

Rămâne de văzut în zilele următoare dacă primarul Băii Mari va considera că un condamnat penal definitiv mai poate conduce o instituție de cultură reprezentativă a orașului.