Baia Borsa – locul unde fantomele trecutului socialist bantuie capitalismul de tip romanesc

La poalele unuia dintre cei mai inalti munti din Maramures se afla Baia Borsa sau Baile Borsei. Pana nu demult, acest loc era un punct important pe harta industriei miniere romanesti. Dupa ce politicienii au cantat prohodul mineritului maramuresean, peste Baia Borsa s-a asezat tacerea. Una apasatoare, rascolita doar de sunetul ciocanelor, dar nu al celor din subteran, ci al celor care au spart cimentul cladirilor fostei platforme miniere, in cautarea „zacamantului” nepretuit de la suprafata: fierul vechi. Acesta a fost repede exploatat si colectat, iar acum zona industriala arata ca un urias mormant  profanat.

In Baia Borsa ai de-a face cu doua lumi paralele. Una devastata de proastele decizii luate de autoritatile care au trasat destinele tarii dupa 1989 si alta, aflata la limita supravietuirii.  Aceasta din urma este animata de oameni care isi cauta mandria de altadata cu ajutorul „jeep-urilor”aduse  din Occident si a vilelor – „mastodonti” care nu se potrivesc deloc in peisajul natural, de poveste al zonei.

„E multa destrabalare aici pe la noi. Tineretul daca nu are ce lucra se apuca sa faca tot felul de prostii si faradelegi. Nu prea ai din ce trai aici, minele s-au inchis, turism nu prea exista, cu toate ca zona e tare faina. Cei batrani traiesc din pensie, cei tineri sunt nevoiti sa plece prin tari straine dupa un trai mai bun. Nu stiu ce-a mai fi. Numa bunu’ Dumnezeu stie”, povesteste o batrana in timp ce isi aseza lemnele pentru iarna care se apropie.

In lipsa unor investiti care sa aduca un castig decent dintr-o munca cinstita, oamenii din Baia Borsa au inceput sa ia calea codrilor. Insa nu pentru plimbari si drumetii sau dupa aventuri haiducesti, ci ca sa taie lemnele. Desi poti vedea cu ochiul liber cioatele de pe versantii muntilor sau gramezile de lemn depozitate pe marginea drumului, nimeni nu indrazneste sa spuna ca se taie masiv padurea. Multi dau vina pe natura care se manifesta impotriva „aurului verde” prin furtuni, incendii sau alte intemperii. „Domnule ii poti numara pe degete pe cei care au taiat sau taie lemne. Exista hectare intregi de padure virgina, de care nu s-a atins inca nimeni. Fiind zona de munte mereu au fost tot felul de manifestari ale naturii care au pus copacii la pamant”, sustine un localnic.

Minereu pentru inca trei sute de ani

In anii de glorie socialista, minele din Baia Borsa ofereau economiei nationale aproape jumatate din productia totala de minereau neferos pe care o preda intreg Maramuresul. Activitatea miniera era desfasurata de cei peste 7.000 de oameni, la care se adauga personalul auxiliar, ceea ce insemna ca Baia Borsa detinea la vremea respectiva peste 10.000 de locuri de munca. Se lucra aproape non-stop, in trei schimburi. Zilnic peste 50 de autobuze aduceau si duceau moroseni de pe toata Valea Izei, pana la Sighetu Marmatiei. Mai mult decat atat, platforma miniera de aici asigura un loc de munca si pentru oamenii din judetele invecinate: Bistrita-Nasaud si Suceava. Unii din borsenii care au trait acele vremuri marturisesc ca nici macar nu le-a trecut prin cap faptul ca intr-o buna zi toata industria miniera din zona va disparea.

„Veci nu m-am gandit ca minele se vor inchide vreodata. Mai ales ca muntii de aici au rezerve de zacaminte pentru a fi exploatate inca doua sau trei sute de ani de acum incolo. Sunt harti facute exact cu locurile unde se gaseste minereu din belsug. Lucrul acesta il stiu de la fratele meu care a lucrat ca maistru miner si care a fost si secretar de partid in fostul regim. Dar nu exista interes, sau interesele de fapt sunt ale altora si ele nu ne includ si pe noi oamenii de rand”, spune un localnic din Baia Borsa.

Primul semnal, al dezastrului care a venit peste mineritul din Maramures si din toata tara, a fost atunci cand, la nici un an de la revolutia din 1989, premierul Petre Roman a spus ca suntem o tara de fier vechi. Aceasta afirmatie s-a dovedit a fi un indemn pentru cei care au dezvoltat o adevarata mafie a fierului vechi. „Au rascolit cativa ani dupa fierul beton din armatura cladirilor fostei Regii Miniere. Unii au inceput sa fure fier vechi, chiar inainte de a se inchide activitatea in domeniu. De cum a zis Petre Roman, ca industria noastra este buna doar la fier vechi, lucrurile au mers doar in aceasta directie”, considera un alt locuitor din Baia Borsa.

Altii sunt de parere ca fierul vechi a devenit, dupa inchiderea minelor, singura sursa de venit, pentru cei care s-au trezit fara niciun ban, dupa ce au cheltuit nechibzuit banii primiti sub forma de salarii compensatorii.

„Amu stiti cum sta treaba? Despre Basescu se spune ca o luat si o vandut navele, apai astia din Baia Borsa o luat cate o teava sau un fier, ca altfel mureau de foame. Pentru ca atunci cand au inchis minele le-o dat salariile alea multe, compensatorii. Insa multi nu o stiut ce sa faca cand s-o vazut cu banii in mana, fara sa munceasca pentru ei. Asa ca multi o devenit betivi sau si-o cumparat tot felul de aparate electrocasnice pe care le-o vandut sau le-o aruncat la gunoi atunci cand nu o mai avut cu ce plati curentul electric consumat de aceste aparate. O fost o decizie foarte proasta cu acele salarii compensatorii date pe degeaba. In loc sa ii fi luat pe mineri si in lunile alea cat s-o platit bani pe nemunca sa fi facut tunelul acela pe sub Gutai, intre Baia Sprie si Sighet”, spune un fost maistru miner din Borsa.

Muntele cu aur vandut strainilor

Baia Borsa detine pe langa minereul complex de zinc, cupru, plumb etc., si un filon de aur. Acesta se afla, dupa cum povestesc oamenii, in masivul Toroiaga (1929,9 m), considerat cel mai inalt varf din Muntii Maramuresului. Aici, pe vremea comunismului, se exploatau lunar aproximativ 20.000 tone de minereu aurifer, care se transforma dupa prelucrare in 70 kilograme de aur, care intrau in visteria tarii. Cel putin asa se stia la nivel oficial si pe hartie.

„In acea perioada am raspuns, in calitate de maistru, de transportul minereului scos din mina, atat pe verticala cat si pe orizontala, aveam ca si plan pe o luna de zile sa se scoata 70 kilograme de aur din cele peste 20.000 tone de minereu complex scos din galerii. Amu sa o spun si pe aia dreapta, naiba stie cate kilograme de aur se scoatea ca nimeni nu ne spunea real cifrele astea.

Unii sustin ca muntele ar fi fost cumparat, dupa caderea regimului comunist, de catre un irlandez,  altii ca ar fi in proprietatea miliardarului Frank Timis, originar din zona. Insa pana in prezent nimeni nu a dat vreun semn ca ar dori sa redeschida minele sau sa faca vreo investitie, in domeniul turismului spre exemplu. „Din cate imi amintesc zacamantul de aur de pe Toroiaga a fost vandut inca din anii 1990 unui irlandez, pe bani de nimic asa cum s-a vandut intreaga bogatie a tarii. Nimeni insa nu l-a vazut vreodata pe acest om. Dar cu siguranta ca atunci cand vor ramane fara bani sau afacerile din tara lor nu vor mai prospera, vor veni aici si in maxim trei, vor decoperta muntele ca sa-si ia aurul. Si uite asa vom deveni sclavi la propriile noastre bogatii”, spune plin de amar un fost miner, care vreme de aproape 20 de ani a coborat zilnic in minele din Baia Borsa.

Alti borseni sustin ca Frank Timis a cumparat bogatiile subterane si pe cele reprezentate de padurile din zona Borsei. „Eu de acest Frank am auzit ca ar fi cumparat ceva teritorii pe aici prin Borsa. Din cate se pare ar fi luat ceva paduri, dar de vazut nu l-am vazut niciodata, decat numa cand era copil mic, inainte de fuga peste hotare”, marturiseste borseanul Nicoara B.

Apele din Baia Borsa – poluate de proasta ecologizare a minelor

Din gurile de mina care se pot observa in zona de exploatare miniera a Bailor Borsei, curge permanent o apa de culoarea ruginei, insotita de un miros intepator de sulf. „Eu cand am fost mic, asa de vreo 10 – 12 ani, tin minte ca pe raul care trece prin Baia Borsa erau o multi de pesti. Insa acestia au disparut cu desavarsire cand a inceput exploatarea miniera in ritm accelarat, undeva prin anii 1960. Amu’, ca nu se mai face minerit, cica s-au dat bani pentru ecologizarea minelor, dar nu vezi pe nimeni care sa se ingrijeasca cum trebuie de asta. Nu e normal sa curga asa apa din mine. Dar pe cine intereseaza, inafara de a le da votul pentru un fotoliu caldut in Parlament ?”, se intreaba retoric Nicoara B.

Am parasit Baia Borsa cu sentimentul ca ruinele „maretelor impliniri socialiste” nu reprezinta deloc imaginea a ceea ce acest loc poate sa ofere. Dincolo de toate, Baia Borsa, la fel ca si multe alte locuri extraordinare din tara noastra, detine un potential enorm inca neexploatat. Iar acesta are un nume simplu: turismul. La acest lucru ar trebui sa mediteze cei care ne cersesc voturile din patru in patru ani.