Spovedania preotului Grigore Andreica aparuta intr-un articol, intitulat „Meditație despre starea actuală a Bisericii Ortodoxe Române: Zidul despărțitor”, în care își prezintă ideile, opiniile și concluziile asupra stării actuale grave și critice a Bisericii Ortodoxe a incitat pe multi crestini din Maramures si Satu Mare, insa nu a trezit din somnul de dupa amiaza pe nici un slujitor al bisericii, fie el de la Episcopie sau protopopiate. Ce sa mai vorbim de Mitropolie sau Patriarhie, unde se doarme de dimineata pana seara, iar noaptea se viseaza la nemurire in palatele episcopale ce s-au construit in ultimii ani, din care unele inca mai asteapta finalizarea, evident pe bani publici si mai putin din donatii.
Ce afla oamenii din spovedania pensionarului Grigore Andreica?
“Toți banii provin din subvenții de la stat, ajutoare de la Consiliul Județean, de la Primărie și din taxe, dări, colecte și monopol pe materialele de cult, cu prețuri exorbitante.
Dintre acești angajați ai Episcopiei, doar părinții de la Catedrală produc ceva la PIB–ul Episcopiei și anume veniturile din disc, pomelnice și mir. În rest toți banii provin din subvenții de la stat, ajutoare de la Consiliul Județean, de la Primărie și din taxe, dări, colecte și monopol pe materialele de cult, cu prețuri exorbitante, cu cote obligatorii care nemulțumesc pe preoți și pe credincioși, practici ce contribuie de asemenea la scăderea în sondajele menționate”, ne spune raspicat fostul protop al Viseului preotul Grigore Andreica.
Biserica Ortodoxa a ridicat, nu numai in Maramures sau Satu Mare, ci peste tot cuprinsul Romaniei mii de biserici si manastiri din bani publici si mai putin din donatii, asa cum ar fi trebuit sa fie. Cu alte cuvinte, am platit, fiecare dintre noi, de doua ori la constructia acestor edificii, unele goale si in viitor inutile, asa cum se intampla deja prin Europa, o data din taxe si impozite si a doua oara din banii pe care i-am dat bisericii din buzunarul propriu ori de cate ori am intrat in contact cu preotii sau am participat la anumite evenimente religioase.
Cu ce ne-am ales noi? Adevarat va spun! Cu mai putine scoli, spitale, spatii de cultura si agrement. Nu mai vorbesc de drumuri si autostrazi despre care fiecare sofer, pe limba lui, isi poate spune parerea.
Nu o sa ma apuc acum sa citez tot ce a scris parintele Grigore Andreica. Ramane sa descoperiti singuri adevarurile spuse in lunga sa spovedanie. Repet, spovedanie pentru ca crestinul nostru, ajuns la capatul rabdarilor si la o rascruce de drumuri a rabufnit impotriva nedreptatilor.
Ar mai fi multe de spus. Parintele Andreica inca tine sub tacere modul la care sunt vandute pe zeci de mii de euro parohiile. Preotii ajunsi la varsta pensionarii sunt aruncati afara din biserica pentru a le face loc altora, ce sunt obligati sa cotizeze sume de bani ce circula de cele mai multe ori pe cai necunoscute. Toacmai de aceea inca mai vedeti parohii fara de preot, postul scos la “concurs” fiind prea scump iar doritorii prea saraci prea a se incumeta sa il insface.
Ce e mai grav este ca aflam ca BOR nu este altceva decat continuarea metehnelor Partidului Comunist. Asta au invatat popii sub tutela PCR, asta au aplicat in organizarea BOR dupa 1990. Nu le-a fost usor dat nici in faliment nu au ajuns, asa cum ne adusese regimul comunist. BOR a ajuns, cel putin azi, la cota de sus de bunastarii.
“Comuniștii, pe bună dreptate, cred că sunt invidioși dar și fericiți, că rânduielile lor se păstrează cu sfințenie în Biserică.
B.O.R cred că n-a fost niciodată așa de bine administrată. Niciodată n-a fost așa de puternică, de bogată ca în zilele noastre. Dar mă tem că, de asemenea, niciodată nu a fost așa de „săracă” și de „goală” pe „dinăuntru”. Și se tot golește. Ce-i de făcut? Cum s-ar putea sparge „zidul desparțitor”? De dinăuntru nu-i nici o speranță.”
Cetățenii de rând mai au câteva posibilități în situații de nemulțumire. Au dreptul de vot, de schimbare. Au dreptul la grevă, la protest, pot ocupa piețele, drumurile publice, pot face grevă, greva foamei, grevă generală, nesupunere civică, lanțuri umane, pot apela la Avocatul Poporului, Justiție, CEDO ș.a.m.d. Clerul și poporul de dincoace de zid n-au nici una dintre aceste posibilități. Clerul și poporul, pe bune, au datoria și șansa de a se ruga mai mult, de a posti, de a ajuna, de a-L ruga pe Bunul Dumnezeu să le asculte rugăciunile, să îndrepte lucrurile prin oameni, să spargă „zidurile” menționate. Hristos nu va mai veni să se răstignească încă o dată, așa cum sugera parintele Savatie Baștovoi. El va veni ca Judecător.
Preoții trebuie să alunge frica aceasta patologică față de om, față de stăpân. Frica biblică are alt sens. Este frica izvorâtă din iubirea față de Domnul, frica de a nu greși, de a nu păcătui, iar nu frica de om, de oameni. Această frică, transferată parcă de fosta securitate în Biserică, este una destinată animalelor, robilor și pușcăriașilor, iar nu unor oameni liberi, care pretind și trebuie să aibă demnitate, libertate”, este strigatul de disperate pe care il arunca in mijlocul credinciosilor in toata tara preotul Grigore Andreica.
Nu este greu de ghicit, dar e vizibil pana si din avion ca unii episcopii sunt vanduti clasei politice. Indiferent ce partid a fost la putere, liderii BOR au simtit incotro bate vantul si i-au impins pe credinciosi sa voteze cu un anumit partid, coalitie sau lider local. Uneori au mai gresit, turma luand-o pe un alt drum si bine a facut-o.
De ce trebuie sa se implice biserica in campania electorala? Tocmai pentru a avea, mai tarziu, acces la robinetele cu banii. Primarii, presedintii de Consilii Judetene, guvernatii nu au dat niciodata din buzanarul propriu bani bisericii ci din taxele si impozitele adunate cu japca de la cetateni. Palatele episcopale stau marturie astazi. Sunt poleite in aur, iar scarile lor nesfarsite pline cu cersetori care se inmultesc de la o zi la alta.
Dramatic de repede BOR scade in popularitate in randul romanilor care s-au declarat crestini in decembrie 1989 in proportie de peste 90%.
“În vremea când scriu aceste rânduri, la jumătatea lunii ianuarie 2016, deși schițele, planurile și ideile le am demult, Biserica a ajuns la cel mai scăzut nivel de încredere în fața opiniei publice, aproape la 50%, conform sondajelor și mai ales a unor sondaje nepublicate. Chiar Sf. Sinod, în ultima ședință din ianuarie 2016, apreciază că „este nevoie de o mai multă intensificare a vieții spirituale, de co-responsabilitate și cooperare între cler, credincioși și mireni, într-o societate secularizată, din ce în ce mai ostilă Bisericii“, ne spune preotul Grigore Andreica citand surse din interior Patriarhiei.
Imaginea cea mai frecventa pe care o vedem astazi este cea a politicianului corupt, care cu o mana il buzunareste pe cetateanul de rand si cu cealalta stoarce bani din bugetul local, pentru a fi pe plac preotilor lacomi de a construi averi pe Pamant si nu in Cer.
Nu de putine ori, sau mai corect spus niciodata, politicienii nu au lipsit de la ceremoniile religioase unde mereu au fost in primul rand, la fel cum nici o adunare politica nu a fost sa fie, fara ca macar un singur preot sa nu-si faca prezenta. Cu ce sunt mai presus acesti lideri politici decat simplul crestin care crede si se inchina la Hristos? De ce mereu biserica face aceasta diferenta intre ei si noi, turma care inca nu ne-am pierdut speranta in Dumnezeu si induram faradelegile pamantesti?
Cei care il critica pe parintele Grigore Andreica spunand ca trebuia sa rupa tacerea cand inca era in functie sunt niste fatarnici. Sa ridice piatra cine este fara de pacat si sa o arunce… Cu totii am stiut si stim cum merg lucrurile in parohii, episcopii si mitropolii… Cu totii am fost si inca suntem partasi la ce se intampla. Ne-am vazut cu totii de interesul propriu si i-am lasat sa isi bata joc de noi. Participam in continuare, asemeni unor oi pierdute de turma, la fastul care ni se pregateste, cu promisiunea ca vom sfarsi mai bine, doar ca inainte de a ne fi mai bine trebuie sa ne fie mai rau. Si totusi putem face ceva!
“O armă pașnică, legală, canonică, statutară de a sparge zidul (s-a ridicat un zid despărțitor uriaș între ierarhie și între cler și popor) ar fi refuzul de a plăti taxele, dările impuse, care sunt și trebuie să fie benevole, așa cum sunt și taxele percepute de către preoți de la credincioși. Parohiile sunt unități de cult „de sine stătătoare, cu personalitate juridică, cu cod fiscal”, și doar canonic și administrativ sunt subordonate protopopiatelor, episcopiilor sau mitropoliilor. Apropo de mitropolii. Cum poate un episcop sau mitropolit să administreze și să păstorească 2-4-5 județe, câte sunt arondate unei episcopii sau mitropolii, iar un preot de „dincoace de zid “, la aceeași vârstă sau mai mică, nu poate păstori un sat sau o jumatate de comună?
O altă „armă” canonică, legală pe care ar trebui s-o folosească preoții în același scop, ar fi refuzul de a participa pentru un „blid de linte” la hramurile, la slujbele și maslurile organizate la mănăstiri, de a sta acasă cu credincioșii, pentru o vreme, până se vor îndrepta lucrurile, deoarece în timp ce mănăstirile înfloresc, unele parohii se „usucă”, se „ofilesc“, economic vorbind […].
Dacă nu vom sparge noi, clerul și poporul, zidul despărțitor, s-ar putea să-l spargă altcineva, ateii, indiferenții, ONG-iștii, tehnocratii sau (Doamne ferește!) islamiștii!”, ne indeamna parintele Grigore Andreica.
El este singurul deocamdata care a ridicat steagul eliberarii pentru a-l urma pe acest drum fara de intoarcere. Suntem in stare sa-i fim alaturi sau ramanem simple vietati cuvantatoare?
Precum cutremurele de gradul 5 din Vrancea, cand totul se clatina, dar nimic nu se prabuseste la pamant, la fel se intampla si acum cand scriem aceste randuri, noi sau parintele Andreica. Biserica este statornica, nemiscata de 2000 de ani, insa slujitorii ei sunt muritori, oameni de rand ca si noi, supusi gresilor, dar si perfectibili pana la punctul de a fi un exemplu pentru societate.
Biserica are si un rol educativ si formator, insa cand isi pierde acest rol, din motive mai mult sau mai putin pamantesti, este randul nostru sa intervenim pentru a indrepta lucrurile pe fagasul cel bun. Amin!
Ilustrație foto: Vasile Dorolti – din albumul Despre Oameni si Cruci.
