Îți propun un moment de meditație și te rog să citești încet, cu calm și cu atenție următoarele rânduri.
Imaginează-ți următorul lucru: România este precum un diamant care se chinuie a străluci într-o baltă de noroi. Este clar că avem o țară frumoasă, diamantul fiind tocmai întruchiparea acestei frumuseți, care ne iese – ori cel puțin ar trebui să ne iasă – în ochi, mereu.
Un diamant este pe cât de frumos, pe atât de valoros, nu? Dar frumusețea țării noastre nu se rezumă doar la munții Carpați și la Marea Neagră, la Sfinx și la Dunăre. Valoarea țării noastre nu se rezumă doar la Eminescu, la Țepeș și la Brâncuși. România nu înseamnă doar 1859 sau 1918, 1989 ori 2015.
Vreau să conștientizezi asta! Frumusețea și implicit valoarea acestei țări constă nu numai în cei care au fost înaintea noastră, ci și în noi – în mine, autorul acestui text – în tine, cititorule – în noi, românii și mai ales – în urmașii noștri – cine vor fi și mai ales, ce vor face pentru ei și pentru țara noastră.
Frumusețea României suntem noi, românii. Cred că frumusețea interioară a fiecăruia dintre noi are un rol deosebit în toată treaba asta.
Vrem o schimbare, dar parcă nu suntem dispuși să ne schimbăm. Vrem un paradis, dar parcă nu prea am vrea să murim pentru el. Vrem să fim auziți, dar parcă și noi suntem surzi. Vrem să fim înțeleși, dar parcă nici noi nu știm ce vrem. Ne dorim să fim ajutați, dar parcă închidem prea des ochii. Ne dorim să știm multe, dar parcă ”ie bn sa fi prost”. Ne dorim o zi de mâine mai bună, dar parcă nu ne putem dezlipi de ziua de ieri. Ne dorim să visăm, dar parcă începe să ne fie frică să mai dormim.
Române, nu te mai uita la bani așteptând să-ți zâmbească, căci știm cu toții cât de melancolic a fost Eminescu! Noi toți, la un loc, reprezentăm acest diamant – plin de incluziuni (impurități), pierdut și murdărit într-o uriașă baltă de noroi. Fiecare strop ori particulă de noroi care murdărește diamantul reprezintă un inamic al neamului nostru. Și știm cu toții cât de „murdară” este țara noastră, în acest context, nu-i așa?
Avem cu toții în cap numele a cel puțin o mână de oameni care probabil că s-au născut în România, probabil că au copilărit în România, probabil că trăiesc în România, care probabil că au cetățenie română, dar care – în mod sigur – NU sunt români, fiindcă și-au vândut, și-au furat, și-au trădat și și-au f***t mama patrie. Aceștia trebuie să plătească. Și vor plăti. Dar să nu ne oprim aici… Diamantul abia mai are putere să strălucească. Țara noastră se chinuie și nu există medic mai bun decât noi, propriul ei popor, ca s-o salvăm.
E momentul să ne decidem ce dorim să fim – eroi sau călăi. Trebuie să ne luăm de mână, toți, și să fim români până la capăt. E momentul să fim români adevărați și să simțim ce a simțit Mihai Viteazu în prima încercare de unire, ulterior – Cuza, și ce au simțit părinții și bunicii noștri când ne-au câștigat ”libertatea”. Ce poți să faci ca să îndepărtezi noroiul de pe acest scump diamant, numit România? Destule.
Începe cu tine și schimbă-te, nu mai ”murdări” și tu țara! Încearcă să transformi țarișoara asta într-un colț de paradis, chiar și cu prețul vieții – copiii și copiii copiilor tăi îți vor mulțumi. Fă-te auzit, dar învață să fii calculat și să ai grijă ce spui! Încearcă să-ți înțelegi semenii, abia apoi să ai pretenția să te înțeleagă și ei pe tine. Întinde mereu o mână de ajutor sau o bucată de pâine unui român nevoiaș, căci nu ai de unde să îi știi povestea.
Citește mult – formează-ți gusturi și păreri și discută-le cu prietenii tăi; folosește internetul într-un mod constructiv și promovează cărțile și filmele românești, dă-i încolo pe-americani! Trăiește în prezent, învață din trecut și gândește-te la un viitor, în România – fii optimist! Să nu-ți fie frică să visezi, dar nu uita să lupți pentru ca visul tău să devină realitate!
Nu mai pune banii pe primul loc – ei sunt păsări migratoare, iar rolul lor este de a circula din stânga-n dreapta; nu mai plânge după ei, ci mai bine bucură-te când îi ai și cheltuiește-i cu cap! Îmi doresc mai multă răbdare să o împart cu voi toți. Avem nevoie de răbdare pentru a ne înțelege. Avem nevoie de respect reciproc. Îmi doresc să se planteze copaci în locul unde s-au făcut defrișări. Îmi doresc să nu mai văd mucuri de țigară pe jos, pe stradă. Îmi doresc să nu mai aud înjurături în trafic.
Vreau să gândim mereu de două ori înainte de a posta injurii la adresa cuiva, pe Facebook sau oriunde altundeva. Îmi doresc să văd și alți tineri care lasă locul bătrânilor în autobuz. Vreau să văd tineri băieți care au răbdare să țină ușa unei/unor doamne ori domnișoare. Vreau să învățăm să facem curat unde am făcut mizerie. Vreau să avem răbdare cu profesorii și să le punem întrebări. Vreau să se cunoască istoria adevărată a acestei țări. Vreau să se cunoască adevărata valoare a artiștilor români, indiferent de aria culturală. Vreau să fim frați, cu toții, indiferent că suntem din Ardeal sau din Muntenia.
Vreau ca mama mea, România, să se unească cu sora ei mai mică, Basarabia. Vreau… multe, ca voi toți, dar cel mai important – vreau să fim mândri că suntem români! Dacă încă ai impresia că doar politicianul X ori Y e de vină pentru ce vezi, pentru ce auzi, pentru ce simți și pentru că ai un gust amar în gură, zilnic, în România, înseamnă că nu ai înțeles nimic.
Te rog, înainte să ieși în stradă, la protest, gândește-te de ce o faci și dă-ți seama singur cât de coerent sau nu este răspunsul tău. Părerea mea este că toți suntem vinovați, într-o măsură sau alta, pentru că această doamna frumoasă, numită România, a ajuns pe patul de moarte.
Nu e doar Guvernul de vină. Nu e doar Biserica vinovată. Nu sunt rușii sau americanii vinovați. Noi suntem principalii vinovați, noi suntem copiii obraznici și prostănaci ai unei femei văduve și am permis ca soțul ei – Viitorul, să moară. Dar să nu disperăm și să nu dispărem. Haideți să rămânem împreună cu mama noastră, România, și să îi oferim căldura noastră.
Eu am decis să o ajut, tu de ce stai deoparte? Apropo – nu am decât gânduri anticonstituționale pentru clasa politică actuală. Nu vreau să instig la omor, deși istoria ne învață că e nevoie și de ”violențe” în astfel de momente, din păcate. De preferat, o noapte a cuțitelor lungi. Dar nu mă lua în seamă!
Mulțumesc pentru timpul tău!
Un text scris de tânărul băimărean Alexandru Bonaț (foto jos).
