Dragă Moș Nicolae,
Pentru că am fost cuminte, atât eu cât și ceilalți 128.737 locuitori ai Băii Mari, (inclusiv Cătălin, cel mai furăcios copil de la noi din oraș) te rog să-mi aduci în acest an în cizmulițe, un pliculeț cu decizia de calificare pe lista scurtă a orașelor participante la competiția Capitală Culturală Europeană 2021.
În tine ne punem ultima speranță, Moșule, tu ești ultima noastră salvare, ești singurul care ne mai poate ajuta. Dacă ai citit dosarele de candidatură și ai urmărit pregătirile efectuate de orașele participante la competiție, ți-ai dat singur seama de acest lucru.
De fapt avem o șansă și la Cel Mare, la Dumnezeu. Acolo a promis Cătălin că rezolvă. Știi, se are bine cu drăcușorii ăia de se pretind slujitorii Lui de la noi din zonă, zici că-s din aceiași formațiune, se sprijină reciproc în toate campaniile. E drept că la ultima campanie au dat-o rău de gard și i-a bătut Cel de Sus de a ajuns candidatul lor inculpat în câteva dosare la DNA, îl loc de președinte, dar asta e altă discuție…
Dar eu tot de la tine, Moș Nicolae, am cele mai mari așteptări. Mai ales că, după cum știi, sunt unii dintre competitori care au furat rău de tot startul. Cei din Timișoara, Cluj și Iași și-au anunțat candidaturile și se pregătesc din 2010 de această competiție. Îți dai seama? Brașovul din 2013, Alba Iulia tot de atunci.
Ce oameni! Nu ne-au anunțat și pe noi să știm din timp. Mai făceam un părculeț, un sens giratoriu, o fântână arteziană, mai plantam și noi o panseluță ca să luăm ochii babelor analfabete, povestindu-le că agricultura asta e de fapt proiect cultural. Chemam naibii și niște parașutiști ilegali să ne zugrăvească turnul de la combinat, dacă tot se urcă și sar de pe el fără să știm și noi, ca să producem ceva fonduri și notorietate pentru oraș din treaba asta.
Moșule, ne-am trezit și ne-am înscris și noi în competiția asta cu capitala culturală în Ianuarie 2015, ultimii cred, dar lasă, știi tu vorba aia cu cei din urmă … cei dintâi, că noi prindem repede viteză. Furăm iute idei de la alții, fușerim în grabă un caiet de concurs plin de minciuni și de promisiuni bombastice (la astea e foarte bun Cătălin al nostru), dăm 80.000 de euro unor băieți deștepți să mâzgălească o siglă din care nu se înțelege nimic și gata, ne înfigem și noi, moț, la competiție.
Ai văzut sigla noastră de concurs, Moșule? Ce ai înțeles din ea? Mie mi se pare că e de fapt logo-ul de la magazinele Carrefour, lovit de un tren, făcut bucățele și apoi reconstituit cu Super-Glue de un pensionar beteag de Parkinson. Era mai ușor de folosit sigla aia inventată de echipa de graficieni a lui Cătălin, dar nu se mai puteau deconta 80.000 de euro, că perechea aia formată dintr-o inimă și niște buci de braziliancă (alții zic că de fapt ar fi niște cătușe) s-a mai plătit o dată. Da, normal, tot din banii noștri.
A propos de viteză, ai cumva internet acolo unde ești tu, Moșule? Caută te rog site-ul nostru special creat pentru această candidatură. Ce? Cum? Nici tu nu-l găsești? Ptiu drace, ori s-a furat, ori s-a stricat, ori e Internetul puțin constipat. Și tocmai plătisem 20.000 Euro + TVA pentru treaba asta cu site-ul, de zici că era baza de date a NASA.
Dar nu-i bai, Moșule, n-avem noi nevoie de chestii din astea de secol XXI când te putem ruga pe tine să ne ajuți. Că noi toți băimărenii am fost cuminți și ascultători și ne-am plătit la timp impozitele, taxele locale și facturile acelea umflate de la Drusal și de la Vital. Și noi sperăm că o să plătească și Cătălin într-o zi, cu vârf și îndesat, dar asta e altă discuție, pentru asta îi scriem Zânei Codruța.
Îți mulțumesc, Moșule și sunt convins că nu o să mă dezamăgești. Și, cum tu umbli foarte mult prin lume, poate ai auzit de vreo competiție numită Capitală Economică, de alta Capitală a Locurilor de Muncă, de una care-și zice Orașul cu Infrastructură Modernă, de alta de-și zice Capitala Fără Sărăcie și Ajutoare Sociale sau de alta care se cheamă Capitală a Educației și Sănătății.
Dacă există așa ceva, Moșule, te rog mult să-i lași la Cătălin în pantofiorii ăia ai lui de 2000 de euro perechea, un bilețel cu detaliile și adresele acestor competiții. Pe noi, cetățenii orașului, tare-tare mult ne-ar interesa așa ceva.
Dar, până una-alta, Moșule, nu uita să aduci o nuia mare de 40 de metri, pentru cel mai mincinos copil din oraș. Las-o în Centrul Vechi, chiar dacă e și mai scurtă, așa, pe la 25 de metri, știe destinatarul că e a lui.
Am crescut, si a trecut vremea mosului da o sa imi pun si eu copii sa trimita scrisoarea asta mosului :)))))
Noo si io care am crezut ca mosu’ ne va aduce si un Parc Industrial ? Amu ori e prea batran si nu=l tin salele sa se apuce de construit ori trebuie sa ne bizuim doar pe Zana Maseluta.
Hai sa nu fim ipocriti. De reprosat putem sa-i reprosam ca in foarte multe domenii s-ar fi putut face mai multe. Acelasi exercitiu de imaginatie ar fi valabil si pentru Consiliul Judetean Maramures. Mai CJ, daca tot vor aia de la Draxelmaier Satu Mare sa creasca numarul de angajati de la 8 000 de angajati la 10 000, oferiti-le terenul de la Lapusel cu toate utilitatile aferente, ca poate chiar ii intereseaza. Cu un termen de gratie, fara taxe si impozite, ca tot n-ati facut nimic acolo de ani buni si nici nu sunteti in stare, as adauga eu. Daca nu vor astia, anuntati ambasadele, ca poate stiu ele un eventual investitor. Din auzite, nici nu era nevoie de a cauta prea mult, deoarece umbla vorba prin targ, ca cei din Dumbravita erau in cautarea unei locatii pentru a se extinde cu inca o investitie. Ei cautau, dar majoritatea primarilor le dadeau cu flit.
Cati muncitori au aia din satmar ? 8ooo ? Parca intr-o vreme ne mai si comparam cu Satu Mare.Pai noi avem doar vreo 4-5 fabricute si alea in satu’ vecin,cu cate 3oo-5oo de angajati / vaca furajera si deja ne plangem ca nu avem forta de munca .Pai vreo 8ooo are toata industria acestui judet.Pacat doar ca nu avem si noi oameni capabili sa ne scoata din faliment.La anul orasul o sa mai piarda cateva mii de baimareni, pe unii prin iesirea din sistem,pe altii prin emigrare. Pentru foarte multi dintre noi mosu’ e destul de jalnic,mai ales ca vine anu’ cu taxe si impozite marite,intr-un oras in care se traieste pe salariul minim.
Mai grigore, nu vezi ca in Maramures sunt numai primari care urla dupa banii de pomana guvernamentala.Nu vezi ca,cu putine exceptii,majoritatea sunt niste pomanagii, care pe langa faptul ca nu fac nimic pentru localitatile lor mai au si tupeu.Mai baieti, orice prost stie sa cheltuie bani, mai greu e sa-i si produci prin programe serioase si multa munca.Asa se creaza bunastare pentru cetateni si scapa amaratii de salariul minim.Nu e de mirare ca avem atatia someri si tineretul o tuleste in strainatate,pentru ca aici nu au nicio sansa.E prost sa fi in ziua de azi oier dar in schimb e minunat sa fi parlamentar,mai ales cu 3 mandate in care nu ai facut absolut nimic pentru cetateni: 4400 lei = 1000 de euro pensie.