Prodance 2000: ”Bun venit, primăvară!”

Luni, 14 martie, Prodance 2000 Baia Mare pune în scenă spectacolul ”Bun venit, primăvară!”. Peste 130 de copii vor evolua pe scena Teatrului Municipal începând cu ora 17.00, într-un eveniment care va cuprinde nouă momente inedite. Coregrafiile dansatorilor de la Prodance 2000 nu numai că vor smulge ropote de aplauze, dar cu siguranță vor isca și adevărate… ”furtuni” de blitz-uri.

afis spectacol

Peste 130 de copii de la școala de dans Prodance 2000 Baia Mare vor urca luni, de la ora 17.00, pe scena Teatrului Municipal, cu ocazia spectacolului ”Bun venit, primăvară!”. De la cei mai mici dansatori ai clubului băimărean (cei mai tineri dintre protagoniștii evenimentului au vârsta de 4 ani), până la perechile de performanță, toți vor chema – prin energia emanată de dansurile lor – primăvara.

IMG_1692

Antrenoarele clubului – Carmen, Noemi, Dora și Dorina – au avut misiune ușoară în pregătirea acestui spectacol, neavând altceva de făcut decât să pună în valoare pasiunea pentru dans a copiilor de la Prodance 2000, dragostea lor pentru scenă și energia debordantă de care dau tot timpul dovadă.

IMG_1717

Dansuri pline de expresivitate dedicate mamelor, mișcări agile decupate din îndrăgitul desen animat ”Pantera roz”, pași eleganți de vals lent și ritmuri fierbinți de cha-cha sau pasionala samba sunt doar câteva dintre propunerile dansatorilor de la Prodance 2000 în acest spectacol care promite să fie precum un buchet cu flori de primăvară: plin de culoare și prospețime, cu parfum de neuitat.

 

Comentează simultan aici și pe Facebook:

Comentarii

REDACTIA Maramuresenii.ro

REDACTIA Maramuresenii.ro

Puteti contacta Redactia Maramuresenii.ro prin e-mail la redactia@maramuresenii.ro. Va vom raspunde prompt.


Fara comentarii

Scrie un comentariu
Momentan nu sunt comentarii! Poti fi primul care comenteaza acest articol!

Scrie un Comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata
Campurile marcate sunt obligatorii*