Vineri, 6 martie, a avut loc prima ediție a evenimentului „Seara de show-uri”, la școala de dans Prodance 2000 Baia Mare. Inițiativa a avut ca scop aducerea în centrul atenției a perechilor din grupa de adulți avansați și intermediari a școlii de dans, prin crearea a câte unui moment de dans individual, deosebit pentru trei dintre perechile din această grupă.

Toate cele trei perechi care au evoluat vineri seara practică dansul de aproximativ un an, dar pasiunea și bucuria lor de a dansa, împreună cu ambiția de a-și demonstra abilitățile, completate de munca și implicarea antrenorilor, au demonstrat, încă o dată, că dansul nu are limite.

Prima pereche din grupa avansată a fost Victor și Andreea, care au ales să prezinte un moment de musical, inspirat din filmul „Singing in the rain” (1952), dans în care se regăsește și personalitatea lor pozitivă, mereu plină de optimism și veselie. Ei au arătat că un zâmbet și o atitudine pozitivă aduc întotdeauna soarele în viața noastră.

Următorul moment de show a fost pregătit de Robert și Corina, care au încins atmosfera cu un tango pasional și elegant.  Mișcările îndrăznețe și atitudinea mândră, dar senzuală au adus un plus de culoare spectacolului și au făcut o surpriză deosebită publicului prezent.

Spectacolul a continuat cu momentul oferit de Monica și Șerban, care au dansat un salsa plin de energie și pasiune pentru dans, inspirat din filmul „Dirty Dancing”. Ei practică dansul de mai puțin de un an, dar talentul și ambiția lor au impresionat audiența și au stârnit ropote de aplauze. Toate cele trei coregrafii au fost realizate de antrenoarea Noemi Popa de la Prodance 2000, cea mai bună coregrafă din Maramureș, pe care o puteți vedea săptămânal și pe scena Teatrului Municipal Baia Mare.

Seara de show-uri a fost condimentată și de una din perechile de performanță ale școlii de dans Prodance 2000, Zoltan Bagosi și Bernaderre Nonn, care au oferit două momente incitante de dansuri latino: cha-cha și rumba. Spectacolul a fost urmat de o petrecere la care au participat în jur de 80 de persoane, cu muzică bună, dans din plin și cocktail bar, întregită de o atmosferă incendiară la care au contribuit toți cei prezenți.

Și pentru că seara de show-uri a fost un adevărat succes, Prodance a programat deja a doua ediție de show-uri, care va avea loc pe 25 aprilie, la care vor participa mai multe perechi din grupa de adulți avansați și intermediari, precum și perechi de performanță de copii și adulți ale școlii de dans Prodance 2000.