Florin Vlad, băimăreanul care a cucerit America

Florin Vlad este din Baia Mare, are 19 ani și face performanță în dansul sportiv de la vârsta de 10 ani. Partenera sa, Natalia O’Connor, de 20 de ani, s-a născut în Bloomington, Illinois (SUA) și dansează de la vârsta de 7 ani.

Florin și Natalia dansează împreună din iunie 2011, au concurat pentru o scurtă perioadă de timp în România, iar din vara lui 2013 dansează pentru Statele Unite ale Americii, cetățenia americană a Nataliei oferindu-le dreptul să concureze și să reprezinte SUA în competițiile de dans sportiv.

1

Parcursul lor în dansul sportiv american a fost unul fulminant, într-un singur an ajungând Campioni Naționali ai Americii la categoria Sub 21 de ani Standard (în anul 2014).

Anul acesta, în 30 martie 2015, au obținut titlul de vicecampioni la Campionatul National USA DANCE, la categoria Adult Open Standard, unde au concurat împotriva a 28 de perechi de pe întreg teritoriul Statelor Unite, Florin și Natalia fiind cea mai tânâră pereche din finala concursului. În aceeași competiție, la categoria Adult Showdance Standard au obținut, de asemenea, titlul de vicecampioni.

2

Ediția de anul acesta a Campionatelor Naționale a fost una aniversară, fiind a 35-a ediție de la înființarea Federației Americane de Dans Sportiv – USA Dance, iar presa americană o cataloghează drept cea mai puternică ediție a Campionatelor Naționale, cu peste 1500 de sportivi înscriși la toate categoriile.

3

În cadrul turneului din 2015 din SUA, Florin Vlad și Natalia O’Connor au participat la 6 concursuri pe tot cuprinsul Americii, în care au câștigat în total 9 medalii: 5 de aur, 3 de argint și 1 bronz și s-au calificat în 8 finale.

Performanțele deosebite obținute în Statele Unite în ultimii doi ani, precum și spectacolul lor de pe ringul de dans i-au fascinat și cucerit pe americani, drept urmare Florin și Natalia au început să antreneze mai multe perechi de dansatori din SUA.

4

Ca urmare a rezultatului obținut la Campionat, Florin și Natalia își păstreaza locul în USA Dance World Team (lotul național al SUA) și vor participa reprezentând Statele Unite la Campionatele Mondiale de Standard Adulți care se vor desfășura în 5 decembrie 2015 la Vilnius, în Lituania.

5

Florin și Natalia se antrenează în prezent cu unii din cei mari antrenori de dans sportiv din lume: Luisa & Giancarlo Barbieri (Italy), Sergiu Rusu & Dorota Makar (Poland), Simona Fancello (Italy), Markus Hilton (UK), Steve și Carol Powell (UK), Kenny & Marion Welsh (UK). Când se află în țară, Florin își împarte timpul între cursurile Facultății de Științe Economice – Afaceri Internaționale și antrenamente, pe care le face la Prodance 2000.

Comentează simultan aici și pe Facebook:

Comentarii

REDACTIA Maramuresenii.ro

REDACTIA Maramuresenii.ro

Puteti contacta Redactia Maramuresenii.ro prin e-mail la redactia@maramuresenii.ro. Va vom raspunde prompt.


Etichete atasate acestui articol
campiondansFlorin VladProdance 2000

Fara comentarii

Scrie un comentariu
Momentan nu sunt comentarii! Poti fi primul care comenteaza acest articol!

Scrie un Comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata
Campurile marcate sunt obligatorii*