Azi se implinesc doua luni de cand am pus piciorul pe insula.

Doua luni de cand mi-am lasat familia acasa cu speranta unui viitor mai bun pentru ei si pentru mine. Doua luni in care am cunoscut o alta societate, mult mai colorata etnic dar totusi mult mai civilizata decat cea de acasa.

Doua luni in care am muncit noptile intr-un depozit, in care mi-am facut basici la picioare si dureri de incheieturi, dar in care mi s-a aratat respect, intelegere, si in care am fost tratat asa cum ar trebui sa fie tratat orice om care munceste si isi da silinta ca treaba sa mearga bine.

Doua luni in care mi-am luat bicicleta, apoi masina, stau in chirie cu tot confortul la dispozitie si am reusit sa imi si achit datoriile de acasa.

Doua luni in care m-ar bate Dumnezeu sa spun ca mi-a fost rau sau greu, in care nu mi-a lipsit nimic si mi-am permis orice (in limitele decentei), nu mi-a lipsit nimic, in afara de FAMILIE.

Doua luni in care am avut o gramada de momente grele, dar care cred eu ca au meritat efortul de pana acum.

Mi-e dor de casa, mi-e dor de cei dragi, mi-e dor de prieteni, de familie, de apropiati, dar nu mi-e dor de tara…