A trecut mai putin de o saptamana de cand FCM Baia Mare a jucat in Cupa Romaniei cu Steaua Bucuresti. Baimarenii au pierdut meciul, nici nu cred ca erau prea multi suporteri care ar fi pariat pe echipa de sub Dealul Florilor intr-un meci in care Steaua se anunta ca mare favorita.
In schimb, scorul dar si calificarea obtinuta de Steaua doar in urma penalty-urilorilor au facut din jucatorii FCM-ului niste eroi in ochii oficialitatilor locale mereu in cautare de suport electoral. Drept pentru care edilul i-a prezentat intr-o sedinta oficiala in Consiliul Local asemeni unor invigatori, chiar daca tabela de scor si rezultatul obtinut demonstrau ca FC Steaua s-a dus mai departe in Cupa Romaniei, iar baimarenii au ramas acasa doar cu planuri de viitor.
Dar iata ce declara pentru ProSport doar cu cateva ore inainte de inceperea meciului primarul Catalin Chereches, un politician indragostit de microfoane si camere video:
”Este de datoria noastră să-i primim aşa cum trebuie. În primul rând, îi primim cu lumină, ştiţi că cei care televizează meciul au impus să avem nocturnă. Stadionul este în curs de modernizare, de la anul vom putea găzdui orice fel de competiţie. Până atunci, am contractat o firmă să ne aducă o nocturnă mobilă. Pentru prima oară după 30 de ani, vom aduce la meci 10-12.000 de spectatori. Nocturna mobilă este plătită din banii de pe bilete.
Noi alocăm cam 500.000 de euro pe an pentru fotbal. Dacă la finalul turului echipa se va clasa pe un loc care ne va da oportunitate să promovăm, atunci va face eforturi toată lumea, autorităţile locale, oamenii de afaceri care susţin sportul. Este mai uşor pentru autorităţile locale să susţină o echipă în prima ligă”, a declarat Cătălin Cherecheş la ProSport LIVE, care a mai explicat şi că echipa sa favorită a fost Steaua: ”Cu cine ţineam de când eram mic? Cu Steaua. Acum, bineînţeles, ţin cu FCM Baia Mare”
Ca si in sport, daca e sa vorbim acum doar de politica, preferintele edilului s-au mai schimbat intre timp, Catalin Chereches imbracand in ultimii ani mai multe tricouri in culori diferite pana a ajunge a-si anunta in final candidatura sub umbrela unui partid care sa-i poarte numele.
Reintorcandu-ne la modul cum a fost organizat meciul de pe Stadionul „Viorel Mateianu”, este clar ca autoritatile locale, oricare ar fi ele, au dorit sa aduca la meci intre 10,000-12,000 de spectatori pe o arena imbatranita care nu suporta, spun specialistii, mai mult de 7400 de impatimiti, dornici sa vada un meci istoric.
Dar iata care este pe scurt istoria acestui stadion pe care a jucat, intr-un meci oficial si FC Madrid:
„Stadionul “Viorel Mateianu” (fost 23 August) este stadionul pe care își disputa meciurile de pe teren propriu echipa FC Maramureș Universitar Baia Mare. Are o capacitate de 15.554 de locuri (aprox 7.000 pe scaune) .
Istoric: În 9 aprilie 1929 se inaugurează pe locul actualului stadion, Arena de fotbal, primul teren regulamentar al orașului, cu meciul Clubul Sportiv Baia Mare – Stăruința Oradea, scor 0-1. În 9 august 1929, peste 10.000 de spectatori asistă la inaugurarea Stadionului 23 August, cu meciul Metalul-Sturm Sanct Polten (Austria) , scor 4-4. În anii ’50, Stadionul 23 August a fost conceput ca o arenă olimpică, pe care se puteau disputa meciuri internaționale. La acea oră, stadionul din Baia Mare era unul din cele mai moderne stadioane din țară. Avea și pistă de atletism. Stadionul a fost conceput la început cu instalație de nocturnă, dar lucrările nu s-au finalizat. În afară de evenimente fotbalistice, se desfășurau și manifestări sportive de importanță națională. După căderea comunismului (1989), numele stadionului este schimbat în Stadionul “Dealul Florilor”. În 2010, numele stadionului a fost schimbat în Stadionul “Viorel Mateianu”. Stadionul “Viorel Mateianu” a găzduit echipe mari, precum Real Madrid și Steaua București”, de la Wikipedia, enciclopedia liberă.
Nepasarea guvernantilor, dar si a celor care au pastorit acest stadion, l-a adus intr-o ruina, este un elefant cu artroza la toate picioarele, gata – gata sa se prabuseasca zgomotos in praful indolentei. Oricat de verde ar fi gazonul si oricat de stralucitoare ar fi nocturna improvizata si ea, si oricat de impresionanta ar fi fotografia luata cu drona de la inaltimi, toate acestea nu pot ascunde pericolele pe care ii pasc pe cei ce vor sa vada un meci de fotbal. Moartea ii pandeste pe platitorii de bilete din tribune in orice moment. Mai mult ca niciodata, joi 29 noiembrie, peste 14,000 de spectatori, (toti cu forme legale de intrare la meci?), au fost la un pas de o catastrofa.
DigiSport consemna cu putin inainte de inceperea meciului: „Scene tipice pentru România la Baia Mare, în meciul de Cupă, contra Stelei. Pe un stadion în care încap, în condiţii optime, doar 7500 de spectatori, au fost prezenţi aproape 14.000 de oameni. Venirea Stelei la Baia Mare după 20 de ani a creat o emulaţie incredibilă în rândul fanilor. Totuşi, organizarea a lăsat de dorit, cei responsabili fiind depăşiţi total de valul de interesul imens generat de ultima optime a Cupei României. Concret, înainte de startul partidei pe stadionul Viorel Mateianu au fost prezenți în jur de 14.000 de spectatori, deși FCM Baia Mare putea găzdui, în siguranţă, doar 7400 de oameni. Mulţi dintre spectatori au pătruns şi la tribuna a 2-a, unde nu era permis accesul din cauza riscului de prăbuşire. Mai mult, aproximativ 4.000 de oameni rămăseseră în afara arenei, deşi majoritatea se afla în posesia unui tichet de acces la meci. În cele din urmă li s-a permis şi acestora accesul în arenă. Sesizând pericolul, observatorul de joc al partidei, Ciprian Anton, a decis să amâne debutul jocului – motiv pentru care partida a şi fost întârziată cu mai multe minute -, însă au intervenit prefectul din Baia Mare și șeful Jandarmeriei. Cei doi au garantat că nu va exista vreo problemă cu gradenele de la tribuna a 2-a şi și-au asumat răspunderea în această privință”.
Iata cum prefectul, care nici macar specialist in constructii civile nu este, impreuna cu alti factori de raspundere, au decis, pe proprie raspundere, inceperea meciului in conditiile in care stadionul era suprapopulat, iar in afara stadionului erau alte sute de spectatori care incercau sa urmareasca partida catarati care pe unde.
Totul a fost lasat la mana Destinului, care de aceasta data i-a ocrotit pe impatimitii sportului rege, evitandu-se o catastrofa care ne-ar fi putut face celebrii pe Mapamond.
Este extrem de interesant cum Jandarmeria (seful acestei institutii fiind si cel care si-a asumat raspunderea in fata reprezentatului FRF, ca tribuna rezista si nu se va prabusi) a tinut sa-i sanctioneze, de ochii lumii, pe organizatori.
„Ca urmare a neregulilor din organizarea meciului, Jandarmeria Maramureş a dispus măsura sancţionării organizatorului meciului de fotbal pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 4 din 2008, modificată şi completată de Legea nr. 10 din 2012.
Totodată, o persoană a fost sancţionată contravenţional şi complementar prin interzicere a accesului la competiţii sportive – fotbal, pentru o perioadă de 6 luni, pentru nerespectarea obligaţiilor spectatorilor pe timpul participării la competiţiile sportive” a consemnat presa locala.
Nimic despre sanctiune, in ce a constat ea, nimic despre vinovati, si nimic despre pericolul mortal la care au fost impinsi miile de spectaori. Cate zile de doliu ar fi trebuit sa declare Cabinetul Ponta daca mureau zdrobiti in betoane cetatenii ajunsi, din nou spun, cu forme legale pe stadion?
Pentru victimele de la Colectiv Primaria Baia Mare a ridicat Drapelul in berna. Primarul si-a strans supusii si a declarat, din nou, ca asa nu se mai poate. Viata alegatorilor este in pericol si:
„Am convocat astăzi reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență și alți responsabili din dorința de a dezbate și pregăti măsurile pe care le vom lua pe plan local pentru a evita tragedii similare cu cea din București. Suntem în curs de elaborare a unui regulament local riguros cu privire la modul de autorizare și funcționare a unităților de alimentație publică (nimic despre institutille de sport, stadioane, sali de sport n.a). Acesta va fi supus aprobării Consiliului Local. Începând de marți, 3 noiembrie 2015, echipe mixte formate din reprezentanți ai Primăriei Baia Mare și cei ai instituților publice cu atribuții de verificare și control vor demara o serie de controale la toate unitățile publice din orașul nostru… Este o chestiune limită, este o chestiune foarte gravă că s-au întâmplat tragedii, drame cum a fost cea de la București. Cu toții regretăm faptul că au avut de suferit oameni, că unii au murit. Legislația are vulnerabilități și trebuie să vedem cum putem să ne asigurăm că astfel de tragedii nu se vor mai întâmpla. Va trebui, în primul rând, atunci când se depun documentațiile de autorizare să nu existe doar un certificat constatator respectiv declarație pe proprie răspundere, ci va trebui cel care vine să solicite autorizarea pentru un bar, pentru un restaurant, pentru o discotecă sau club (nimic despre sport, n.a.) să aibă tot ceea ce înseamnă avize sau acorduri de la ISU respectiv pompieri, Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară -Veterinară, Protecția Consumatorului… Bineînțeles că vor trebui să aibă un contract cu o firmă care să verifice toată instalația de stingere a incendiilor… Vreau să vă spun că la nivelul municipiului Baia Mare sunt și plusuri și minusuri, dar toate chestiunile sunt legate de o reglementare mult prea neclară din perspectiva legilor pe care ni le oferă de la nivel național Parlamentul României sau Guvernul. Cred că a venit momentul ca la nivel local să venim cu niște reglementări care să ne facă pe noi liniștiți că nu se întâmplă nimic, că suntem siguri că orice loc din acest oraș este sigur și atât patronii cât și clienții pot să fie într-o relație pozitivă și să nu se întâmple niciun fel de tragedie”.
Edilul nu spune nimic despre pericolul major prin care au trecut cei peste 14,000 de spectatori ce au asistat la meciul FC Baia Mare – Steaua. Nimic despre starea Salii de Sport, care geme de lume la fiecare meci de handbal mai important si care este o bomba cu ceas pentru cei ce se duc pentru a sustine echipa favorita. Nimic despre intrebarile puse de cei ce nu fac parte din presa aservita, si care unde, daca nu pe Facebook, acolo unde chiar si presedintele Iohannis isi contabilizeaza comunicatele, au trimis cateva intrebari de bun simt procurorilor. Iata doar cateva dintre cerintele contribuabililor baimareni:
„Solicităm oficial Parchetului General și Direcției Naționale Anticorupție o anchetă penală urgentă, referitoare la evenimentul organizat joi seară, pe stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare.
Peste 14000 de cetățeni au fost puși în pericol în mod conștient și premeditat, fiind înghesuiți pe un stadion în paragină, cu capacitatea autorizată de maxim 7000 de locuri.
– instalaţie electrică improvizată cu cabluri de înaltă tensiune pozate la suprafață
– o singură cale de evacuare funcțională, aceeași cu singura cale de acces în arenă
– permisiunea acordată spectatorilor de a lua loc în peluza și tribuna ÎNCHISE PENTRU PERICOL DE PRĂBUȘIRE
– blocarea de către spectatori a tuturor căilor de evacuare și circulație în tribune (aleile de intrare și scările de acces)
– inexistența unui scenariu de intervenție în caz de urgență și amplasarea unui dispozitiv de ordine publică absolut depășit de situație
– permiterea ilegală a accesului în arenă a unui număr de 7000 de spectatori fără bilet
– vânzarea unui număr mare de bilete PESTE CAPACITATEA AUTORIZATĂ A STADIONULUI și nerespectarea prevederilor legale referitoare la păstrarea unui număr de 10% din locurile legal disponibile, pentru situații de urgență
– nesepararea conform legii a galeriilor și suporterilor celor două echipe
– permiterea ilegală a accesului în zona terenului de joc a unui număr de peste 100 de persoane fără calitate oficială legală în acest sens
– permiterea accesului în stadion a unui număr de peste 200 de spectatori care au forțat în mod violent porțile de intrare și dispozitivul de jandarmi poziționat acolo, după începerea meciului
VREM SĂ ȘTIM CINE RĂSPUNDE DE ORGANIZAREA ACESTEI POTENȚIALE TRAGEDII ȘI VREM SĂ VEDEM MĂSURI FERME ȘI IMEDIATE.”
Joi 29 octombrie Viorel Mateianu s-a jucat cu Moartea si a driblat-o pentru prima data. Poate ca a doua sansa nu o vom mai avea, norocul nu tine de doua ori cu cei care cred ca inca ne mai conduc destinele.
Viorel Mateianu ?! . Stadionul trebuie și este și frumos să se numească : Stadionul DEALUL FLORILOR – Străinii ar spune : (Flower Hill) (ce nume frumos) NU ! Viorel , Gheorghe , Vasile și alte nume imbecile . Viorel Mateianu a fost un antrenor , nimic mai mult . Dar numele de Dealul Florilor se știe 700 de ani , până într-o zi când a apărut un ,,bășinos,, și a stricat un nume străbun maramureșan .