Un argint, o ceremonie de absolvire și o gală de final de an – săptămână plină la Prodance

Băimărenii de la Prodance 2000 nu se pot despărți de adrenalina competițiilor, astfel încât perechea formată din Adrian Marius Pop și Anca Dunca a participat la Cupa Sebeșului, reușind să câștige o nouă medalie. De data aceasta, însă, șirul competițiilor pentru dansatorii de la Prodance 2000 chiar s-a încheiat. Dar evenimentele continuă la școala de dans băimăreană, doar în această săptămână existând două puncte de atracție pe agenda dansatorilor.

gala 2014

Adrian Marius Pop și Anca Dunca reprezintă ultima pereche trimisă în concurs de Prodance 2000 în acest an. Cei doi au evoluat la Cupa Sebeșului, câștigând medalia de argint la categoria Hobby, 12-15 ani, categorie în cadrul căreia au evoluat 15 perechi. Competițiile pentru “elevii” școlii de dans băimărene s-au terminat în 2015, evenimentele, însă, continuă.

adi & anca la sebes

Astfel, vineri, 11 decembrie, circa 15 perechi de adulți care au început cursurile de dans pentru începători în 7 septembrie vor avea… festivitatea de absolvire. La sediul Prodance 2000, absolvenții – încurajați de pe marginea ringului de dans de susținătorii lor – vor demonstra cât au reușit să își însușească din cele șapte stiluri de dans aprofundate în cele trei luni de curs. Cel mai fierbinte moment al serii va fi acela al dansurilor solo, în care fiecare pereche va deține monopolul atenției întregii audiențe, dansând în stilul preferat. Celebrarea absolvirii va fi amânată, însă numai pentru o zi, dat fiind că sâmbătă, 12 decembrie, va avea loc Gala Prodance.

Ajunsă la a opta ediție, gala reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție “marca Prodance”. Gala punctează nu numai finalul competițiilor pentru anul în curs, dar constituie și prilej de retrospectivă a lucrurilor pozitive întâmplate în viața școlii de dans peste an. Astfel, sâmbătă, sportivii cu cele mai bune rezultate din 2015 vor fi premiați într-o ceremonie presărată cu multe show-uri atractive ale perechilor de performanță. Nu vor lipsi din programul serii surprizele.

Sunt invitați la sărbătoarea Prodance sportivii clubului, împreună cu familiile lor, antrenorii și cursanții de la grupele de adulți. Seara se va încheia cu o petrecere pe cinste, momentele de muzică live fiind asigurate de Răzvan Pașca și Mădălina Costin.

Comentează simultan aici și pe Facebook:

Comentarii

REDACTIA Maramuresenii.ro

REDACTIA Maramuresenii.ro

Puteti contacta Redactia Maramuresenii.ro prin e-mail la redactia@maramuresenii.ro. Va vom raspunde prompt.


Etichete atasate acestui articol
Prodance 2000

Fara comentarii

Scrie un comentariu
Momentan nu sunt comentarii! Poti fi primul care comenteaza acest articol!

Scrie un Comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata
Campurile marcate sunt obligatorii*